Viitorul lui Kylian Mbappe este în continuare unul incert. Deşi a fost reprrimit în lotul campioanei Franţei, acesta nu şi-a pus încă semnătura pe un nou acord cu PSG.
Jurnaliştii de la Mundo Deportivo au scris, săptămâna trecută, că preşedintele Al-Khelaifi l-ar fi convins pe Mbappe să parafeze un nou contract. Acordul dintre starul în vârstă de 24 de ani şi trupa de pe „Parc des Princes” expiră în iulie 2024, iar, din relatările presei, acesta ar urma să fie prelungit pentru încă unul sau două sezoane.
Potrivit ziariştilor de la Goal.com, şefii parizieni vor să introducă o clauză uriaşă de reziliere pe numele lui Mbappe, în valoare de 250 de milioane de euro. Conducerea lui Real Madrid, principala formaţie interesată de serviciile atacantului de 24 de ani, a luat în drădere această sumă.
Florentino Perez, prezeşedintele grupării de pe „Santiago Bernabeu”, nici nu vrea să audă despre o astfel de investiţie, iar „galacticii” ar fi dispuşi să plătească cel mult 175 de milioane de euro pentru a obţine semnătura lui Mbappe.
Prima ofertă pe care o vor înainta spaniolii către PSG va fi, în schimb, una mai mică, de doar 130 de milioane de euro.
Mbappe şi PSG s-au împăcat, după mai multe luni de tensiuni, în care apogeul a fost atins de excluderea vârfului de 24 de ani din lotul deplasat în stagiul de pregătire asiatic. Mbappe a refuzat iniţial toate propunerile de a-şi prelungi contractul şi i-a informat pe şefii de pe „Parc des Princes” că vrea să plece gratis în vara lui 2024.
Mbappe ar putea fi cel de-al treilea mare star care se desparte de parizieni în această perioadă de mercato. Primul care a spus adio grupării din Hexagon a fost argentianul Leo Messi. Acesta a ajuns la final de contract şi ales să plece la Inter Miami, în MLS.
PSG a fost părăsită apoi de brazilianul Neymar. Acesta nu a plecat gratis, ci saudiţii de la Al-Hilal au achitat 90 de milioane de euro pentru transferul său. Sud-americanul a fost prezentat în weeekend la trupa din Riad, în faţa unui stadion arhiplin, cu peste 68.000 de fani.