Sepsi a câștigat la Mioveni, 2-0, dar Cristiano Bergodi a recunoscut după meci că victoria echipei sale a fost una norocoasă.
Sepsi a ajuns la al 7-lea meci consecutiv fără eșec în toate competițiile, iar covăsnenii se pot felicita pentru alegerea de a-l numi pe Cristiano Bergodi în locul demisului Leo Grozavu. Echipa se apropie încet-încet de locurile de play-off.
Cristiano Bergodi a declarat după partidă că victoria este una obținută cu noroc și că lucrurile vor fi analizate.
„Mulţumit de rezultat, să spunem aşa. Ştiu şi băieţii că nu s-a jucat un meci aşa frumos şi atunci, cu un pic de noroc, am câştigat. Dar era foarte important rezultatul pentru noi şi astăzi a fost cel mai important lucru.
Ne vom uita bine la meci şi vom vedea ce s-a întâmplat, pentru că normal că în a doua repriză am avut şi acest noroc când au ratat penalty-ul.
Şi după când au intrat şi cei de pe bancă, s-a echilibrat meciul, pentru că, dacă nu, era greu, dar am luat penalty şi în sfârşit am câştigat.
Acum avem trei meciuri cu echipe foarte bune care se bat la play-off şi nu ne va fi uşor, începând cu Farul, care am văzut că joacă un fotbal frumos.
Gestionăm, avem un lot complet. Nu ne sperie nimic, avem trei meciuri cu echipe foarte bune, vedem unde am ajuns din toate punctele de vedere după două luni de când sunt aici”, a declarat Cristiano Bergodi.
CS Mioveni: Ducan – Garutti, Scarlatache, Balaur – Oancea, Panait, Dumitriu, Burnea – Blănaru, Rusu, Buziuc
Rezerve: I. Popescu, D. Toma, Vereș, Massaro, Coșereanu, A. Iacob, Rădescu, Sanoh, Șerbănică
Antrenor: Alexandru Pelici
Sepsi OSK: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, B. Mitrea, R. Ispas – Bărbuț, Gonzalez, Fofana, Aganovic – Luckassen, Golofca
Rezerve: Began, Sousa, Tincu, Achahbar, N. Tamaș, Chunchukov, Damașcan, Dumitrescu, Păun
Antrenor: Cristiano Bergodi