Scandalul de dopaj în care sunt implicați Alexandru Ioniță, Takayuki Seto și Kehinde Fatai ocupă, în continuare, spații importante în presa sportivă. Cei trei jucători ai Astrei sunt suspendați încă din toamna anului trecut, perioadă în care se desfășoară ancheta Agenției Național Anti Doping, după ce le-au fost adminsitrate perfuzii cu vitamine la o clinică privată din Capitală. Conform afirmațiilor lui Alex Ioniță, la clinica la care fotbaliștii au făcut aceste proceduri ar lucra soția lui Kehinde Fatai, nigerianul fiind cel care i-a convins pe Seto și Ioniță să meargă la cabinet pentru a-și injecta dozele.
Conform regulamentelor WADA, doza maximă admisă pentru această procedură este de 100 ml, ancheta urmând să stabilească ce cantitate și-au administrat cei trei jucători.
De numele lui Kehinde Fatai se leagă una dintre poveștile frumoase ale fotbalului românesc. Africanul a fost adus în România, în 2007, de Ion Marin, pe atunci antrenorul celor de la Farul Constanța. La acel moment, „Săpăligă”, Gheorghe Bosînceanu – patronul marinarilor -, și Mugurel Cornățeanu, unul dintre oficiali, au mers în Nigeria la un trial organizat de o firmă de impresariat la care au participat 450 de tineri fotbaliști. Din acest „târg de jucători” desfășurat pe parcursul mai multor zile pe terenuri de pământ, Ion Marin a ales patru fotbaliști pe care i-a adus la Farul.
„România le-a dat o șansă acestor copii, erau niște copii, însă să știți că au costat niște bani, a fost un efort financiar și, mai ales, un efort legat de birocrație. Aveam două variante pentru a-i putea legitima, să-i aducem cu tot cu părinți, părinți care aveau mulți copii, practic am fi dublat populația României sau să-i luăm în tutelă, să-i înfiem până la vârsta de 18 ani. Și am făcut-o eu, le-am devenit tutore, am fost tătic la 52 de ani. Am avut acceptul familiilor, am mers la notar, am făcut totul legal. Chiar glumeam, că ar fi trebuit să ia și domnul Bosînceanu vreo doi, că avea o situație materială mai bună, povestește, pentru PlaySport.ro, fostul jucător și antrenor de la Dinamo.
Destinul i-a împărțit pe cei patru „fii” ai lui „Săpăligă”. Henry Chinoso a avut un destin tragic și s-a stins, în 2012, la vârsta de 21 de ani, după ce a suferit un infarct pe teren – africanul juca atunci pentru Delta Tulcea într-un amical cu Balotești- Mansour și Uche s-au pierdut prin diviziile inferioare, în timp ce Kehinde Fatai a reușit să se impună și a ajuns cel mai departe în fotbal.
Ion Marin speră și crede că „băiatul său de culoare” este nevinovat în scandalul de dopaj și, chiar dacă nu a mai vorbit cu el în ultima jumătate de an își susține fără menajamente fostul elev căruia, în 2007, i-a schimbat viața. „Îmi pare foarte rău că a intrat în chestia asta urâtă cu dopajul. Am mare încredere că o să se termine cu bine. Vă spun ceva: ar fi foarte trist și urât să iasă așa din fotbal! De vreo cinci luni nu am mai vorbit cu el, așa că nu pot să-mi dau cu părerea, însă-l cunosc, e un om corect. Bag mâna în foc pentru el, așa cum am iscălit în urmă cu mulți ani, când i-am devenit tutore. România i-a dat lui Kehinde o șansă, o mână de ajutor, iar el a tras, a muncit, a fructificat-o. Nu cred că ar încerca să înșele pe cineva”, spune Ion Marin pentru PlaySport.ro.
Kehinde Fatai a ajuns la 31 de ani și, după ce Ion Marin l-a adus din Nigeria, africanul a reușit să își construiască o carieră în fotbalul românesc, unde a îmbrăcat tricoul unor formații precum Farul și Astra, echipă de la care, în 2013, a prins un transfer important la Brugges. Nu a reușit să se impună în Belgia, a plecat la Sparta Praga, apoi a mai trecut pe la Ufa (Rusia) și Dinamo Minsk (Belarus), iar în 2020 s-a reîntors la Astra. Fatai este căsătorit cu o româncă și, în trecut, mai precis în ultimul mandat al lui Victor Pițurcă, au existat discuții pentru naturalizarea sa.