Reacția FRF după incidentele de la granița Serbiei cu Kosovo

Cosmin Olteanu 31.05.2023, 10:11
Reacția FRF după incidentele de la granița Serbiei cu Kosovo

FRF a reacționat după incidentele de la granița Serbiei cu Kosovo.

Naționala României urmează să o întâlnească, în deplasare, pe Kosovo, pe 16 iunie, în preliminariile EURO 2024.

Reacția FRF după incidentele de la granița Serbiei cu Kosovo

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat că există posibilitatea ca partida Kosovo – România să se dispute fără suporteri români în tribune.

„Încă din primul moment în care au apărut aceste incidente la graniţa dintre Serbia şi Kosovo s-a înfiinţat un grup de lucru la nivelul FRF. Suntem într-un dialog foarte strâns cu biroul României de la Pristina, cu federaţia locală de fotbal, precum şi cu UEFA. În momentul de faţă, ţinând cont de informaţiile pe care le avem, putem să concluzionăm că nu există un risc privind disputarea partidei oficiale dintre România şi Kosovo de la Pristina.

Avem însă o îngrijorare în ceea ce priveşte siguranţa suporterilor noştri care se vor deplasa la Pristina. De aceea îi rog pe această cale pe fani să urmărească toate canalele oficiale ale FRF unde vom publica toate informaţiile pe care le vom avea. Pentru că ne interesează ca siguranţa suporterilor să nu fie în pericol. Ăsta e obiectivul nostru. Vom pune mai presus de orice securitatea şi siguranţa suporterilor români, de aceea luăm chiar mai multe scenarii. În zilele următoare vom reveni cu mai multe informaţii despre acest subiect”, a declarat Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu: „Nu avem un risc privind disputarea meciului”

„Nu avem un risc privind disputarea meciului. Când sunt astfel de meciuri iar în zonă se întâmplă anumite incidente în mod automat numărul forţelor de securitate şi ordine cresc. Ceea ce se va întâmpla cu siguranţă şi la meciul nostru de la Pristina. Cu siguranţă că atunci când discuţi despre riscuri de securitate în mod normal poate să fie şi un scenariu precum mutarea partidei.

Dar cu siguranţă acesta nu este un scenariu care să se afle azi pe agenda noastră. Unul dintre scenariile noastre este pur şi simplu să nu beneficiem de aportul suporterilor noştri dacă vom avea cel mai mic risc la adresa siguranţei lor”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622