Răzvan Zăvăleanu, atac dur: ”FIFA n-are niciun temei legal prin care ne-a dictat interdicția la transferuri”. Exclusiv
Dinamo are încă interdicţie la transferuri, iar Răzvan Zăvăleanu dă vina pe FIFA pentru lentoarea cu care se finalizează litigiile aflate pe rol. Oficialul grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare nu se arată foarte optimist în privinţa unei rezolvări rapide a acestei situaţii.
Într-o intervenţie telefonică la emisiunea Dinamo 7/9, de pe Playsport.ro, Răzvan Zăvăleanu a explicat că trupa alb-roşie va mai avea de aşteptat până să primească un răspuns final în acest dosar.
Dinamo poată fi obligată să plătească 400.000 de euro
În cel mai rău caz, acţionarii de la Dinamo sunt gata să achite suma de aproximativ 400.000 de euro pentru a primi liber la achiziţii. Ovidiu Burcă, antrenorul principal al „câinilor roşii” şi principalul artizan al revenirii lui Dinamo în prima ligă, a vorbit deja, în repetate rânduri, despre nevoia de întăriri.
Trebuie să înțelegem că și acolo, ca și în justiția cu care suntem obisnuiți, lucrurile nu funcționează în ritmul rapid în care noi am vrea să se desfășoare. Dincolo de profesionalismul avocatului pe care noi l-am angajat, depindem de niște instanțe, de niște oameni, de niște termene pe care aceștia le stabilesc. Și credeți-mă că puțin le pasă lor de faptul că Dinamo începe campionatul imediat. Nu știu ce să zic despre șansele noastre de a câștiga acolo”, a declarat Zăvăleanu, în exclusivitate pentru Playsport.ro.
Contestă decizia FIFA
Reprezentatul grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare susţine că există mai multe speţe asemănătoare cu cea a echipei alb-roşie în care FIFA a dat un cu totul alt verdict. Probleme lui Dinamo s-au declanşat după ce mai mulţi foşti jucători s-au plâns la FIFA că nu le-au fost achitate integral salariile.
Simt să subliniez din nou că FIFA nu are niciun temei legal pentru care să ne fi aplicat interdicția. Este pur și simplu o chestie de voință cu care noi nu avem cum lupta. Cineva acolo, ascuns în spatele unui calculator, blochează dreptul lui Dinamo de a face legitimări, deși avem alte patru sau cinci cauze anterioare în care s-au respins cererile de suspendare formulate de diverși creditori”, a adăugat Răzvan Zăvăleanu.