Răzvan Philippe Onea (23 ani) a fost anunțat oficial de Rapid. Fundașul născut la Paris a fost dorit de giuleșteni și în vară.
Rapid a pierdut al doilea amical din Antalya: 1-3 cu Samsunspor, ocupanta locului opt în liga secundă din Turcia. Duminică, 9 ianuarie, Rapid a pierdut prima partidă amicală, 1-2, contra formației turce Diyarbakirspor (din liga a treia).
Format de LPS Satu Mare, Răzvan Onea a ajuns la Poli Iași de la CS Afumați. Fundașul dreapta a semnat cu giuleștenii un contract pe doi ani și jumătate.
„Mă simt foarte bine că am semnat cu Rapid, foarte fericit, mi-am dorit asta încă din vară, când clubul și-a manifestat interesul față de mine, mă bucur că sunt jucătorul Rapidului.
Cu siguranță, este cel mai bun moment din cariera mea, este un mare pas în față, mi-am dorit foarte mult să revin în Liga 1 și le mulțumesc celor de la Rapid pentru această oportunitate.
Îmi propun să-mi câștig locul în prima echipă și să o ajut să-și îndeplinească obiectivele. Suporterii m-au impresionat enorm încă de când am jucat contra lor în Liga 3.
Atmosfera de pe vechiul Giulești a fost una senzațională, așa că nici nu-mi pot imagina cum va fi pe noul Giulești!”, este mesajul transmis de jucător pe contul de facebook al clubului.
În actualul sezon de Liga 2, Onea a jucat în 13 partide pentru Poli și a bifat și o apariție în Cupa României.
N-aș vrea să construiesc un prim ’11’ la Rapid, ci un prim ‘22’. Mi-aș dori ca toți suporterii noștri să aibă încredere, împreună vom face un club puternic. În viziunea mea, tinerii au un rol important în viitorul clubului. Nu ar fi corect și benefic să nu ne gândim la ei.
Vizavi de cele două jocuri amicale, am încercat să facem diferite formule. Unele lucruri ne-au reușit, altele mai puțin. Am avut foarte mulți jucători lipsă și a trebuit să improvizez. Ploaia a fost un mic impediment, dar terenurile au fost foarte bune. Aș vrea să găsesc și în România așa ceva.
Sunt mulțumit, mai puțin de rezultate. Dar nu le iau în calcul foarte mult pentru că n-am avut toți jucătorii valizi. Ploaia ne afectează, dar trebuie să ne adaptăm la ce avem.
Urmează ultimul meci înaintea celui de campionat, cu Universitatea Craiova. Încercăm să punem în aplicare ideile, dar este foarte important și ce lot avem la dispoziție
Mihai Iosif pentru Rapid TV.