Răzvan Marin schimbă echipa în această iarnă! Unde ajunge internaţionalul român

George Drafta 15.12.2022, 12:28
Răzvan Marin schimbă echipa în această iarnă! Unde ajunge internaţionalul român

Mijlocaşul de 26 de ani este pregătit pentru o nouă provocare în carieră. El este pe cale să părăsească actuala sa echipă după doar 6 luni.

Empoli îl împrumutase pentru un an cu opţiune de cumpărare de la Cagliari, echipă ce a retrogradat din Serie A la sfârşitul stagiunii precedente. Dar jucătorul este vizat pentru un transfer chiar în perioada de mercato care va începe în prima zi a anului viitor.

Astfel, aventura sa la alb-albaştri s-ar putea încheia mai devreme decât era programat iniţial. Empoli a primit o propunere din partea Sampdoriei, formaţie care luptă pentru menţinerea în prima divizie a fotbalului italian în acest sezon. Presa italiană anunţă deja mutarea.

Sampdoria este una dintre dezamăgirile actualului sezon din Serie A
Sampdoria este una dintre dezamăgirile actualului sezon din Serie A

”În următoarele zile, Sampdoria va rezolva ultimele detalii privind transferul lui Răzvan Marin de la Empoli. Fotbalistul român, urmărit și în trecut de Sampdoria, se va muta la Genova, via Cagliari. Mai rămân doar câteva aspecte secundare de rezolvat, apoi jucătorul se va alătura colegilor săi la baza sportivă a Sampdoriei.

Nu va merge în Turcia din cauza unor probleme birocratice. Se va alătura echipei la Centro sportivo Gloriano Mugnaini. Sampdoria va moșteni, astfel, formula de transfer de la Empoli, adică un transfer până la finalul sezonului”, au dezvăluit cei de la calciomercato.

Încă o bătălie pentru supravieţuire

Răzvan Marin a fost om de bază la Empoli în prima parte a sezonului. Fostul jucător al Viitorului a fost titular în 10 meciuri din ediţia actuală a campionatului italian. Iar în celelalte cinci partide ale echipei sale a intrat pe parcurs. După 15 etape, Empoli este pe poziţia a 13-a. Fiind cu şase locuri mai sus decât formaţia la care va ajunge românul din luna ianuarie.

Sampdoria este penultima, cu doar 6 puncte acumulate până în prezent. Genovezii sunt la 7 lungimi de Spezia, echipa aflată deasupra locurilor retrogradabile. Dacă trupa pregătită de Dejan Stankovic va evita căderea în liga secundă, atunci ea va avea opţiunea de a-l cumpăra pe tricolor la finalul sezonului. Lucru de care ar fi benficiat şi Empoli dacă l-ar fi păstrat.

Palmares extern bogat

Sampdoria ar fi a cincea echipă din străinătate la care Răzvan Marin ar evolua în carieră după Standard Liege, Ajax Amsterdam, Cagliari şi Empoli. Chiar dacă în prezent este într-o situaţie delicată, Sampdoria este una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului italian.

Are un titlu de campioană cucerit în 1991 şi o finală a Ligii Campionilor disputată în primăvara următoare. Cu o cotă de piaţă de 8 milioane de euro, Răzvan marin ar deveni al doilea cel mai bine cotat fotbalist din lotul genovezilor. Îl depăşeşte doar Harry Winks, accidentat însă în acest moment.

Sampdoria a fost interesată în trecut şi de Alexandru Cicâldău, dar românul nu a mai ajuns la formaţia italiană.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622