Fotbalul e o adevărată religie în familia Lucescu. Il Luce i-a insuflat pasiunea pentru sportul rege și fiului său, Răzvan. După ce au jucat fotbal, ambii sunt acum antrenori de succes. Ambii au ajuns selecționeri ai echipei naționale. Răzvan l-a urmat îndeaproape pe tatăl său, dar asta i-a adus și momente mai puțin plăcute.
Răzvan Lucescu îi poartă un respect deosebit tatălui său, de la care a avut multe de învățat. Dacă forțăm puțin, am putea spune că Răzvan a respirat fotbal încă de când s-a născut. Răzvan l-a urmat îndeaproape pe tatăl său, dar asta i-a adus și momente mai puțin plăcute. La un moment dat, ambii se aflau la Corvinul Hunedoara, acolo unde Il Luce a fost fost jucător și apoi antrenor. Răzvan era un copil de 12 ani, cu ambiții mari. Din acea perioadă, Lucescu jr. are o amintire nu tocmai plăcută. Fiul marelui Il Luce a fost bătut în vestiar de câțiva fotbaliști de la Corvinul Hunedoara. După zeci de ani de la acea întâmplare nefericită, Răzvan Lucescu s-a destăinuit. Răzvan Lucescu, bătut în vestiar.
„Mi-aduc aminte că, la Hunedoara, am plecat de la antrenamentul copiilor, aveam 12 ani, și am intrat într-o cofetărie să-mi caut o prăjitură. Mi s-au dus ochii în sus, la etaj, unde era o mansardă. Acolo erau jucătorii, cu berea…
M-am dus acasă și i-am zis lui tata: «Vezi că sunt acolo, era ora 4:00 și beau bere». Asta era într-o joi. Duminică, atunci când m-am dus în vestiar, m-au prins doi dintre ei și m-au băgat într-un coș și mi-au dat la pumni…. Că i-am trădat. Ha, ha, ha!”, a declarat Răzvan Lucescu în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Răzvan Lucescu s-a apucat de antrenorat. A ajuns și el la cârma primei reprezentative, la fel ca tatăl său. Răzvan Lucescu a fost selecționerul echipei naționale a României în perioada 2009-2011.
Până atunci, Răzvan Lucescu a cunoscut succesul la Rapid, echipă alături de care a cucerit titlul în 2003 și Cupa României în 2006 și 2007. Tot cu alb-vișiniii a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, în sezonul 2005-2006, Rapidul fiind eliminată atunci de Steaua, după două rezultate de egalitate.
În sezonul 2017–18, a cucerit Cupa Greciei cu PAOK Salonic, după ce a câștigat cu 2-0 meciul cu rivala AEK Atena în finala disputată chiar la Atena. Victoria a venit la puțin timp după ce pierduse titlul de campioană în fața aceleiași formații, terminând campionatul pe locul 2, din cauza unei depunctări și a meciurilor cu AEK și Olympiacos Pireu, pierdute la masa verde.
La 24 noiembrie 2019, Răzvan Lucescu a obținut primul titlu continental, câștigând Liga Campionilor Asiei cu echipa clubului Al-Hilal.
„L-am îndrumat pe Răzvan să se facă portar, să nu fie comparat în permamență cu mine”, a spus Mircea Lucescu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru playsport.ro