Răzvan Lucescu a pierdut Cupa Greciei. PAOK a avut un om în plus din minutul 6

25 05. 2023, 09:13

Răzvan Lucescu și PAOK Salonic au pierdut finala Cupei Greciei, ratând astfel și ultima oportunitate de a salva finalul de sezon. Înfrângerea a fost cu atât mai usturătoare cu cât adversarii au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 6.

Răzvan Lucescu a ratat Cupa Greciei, deși PAOK a avut un om în plus din minutul 6

Deși a dominat copios partida, pe fondul eliminării lui Rota pentru un fault comis din postura de ultim apărător, PAOK a cedat, scor 0-2, în fața noii campioane a Greciei, AEK Atena, care a făcut astfel eventul. Aceasta este cea de-a 16-a Cupă din istoria clubului.

Elevii lui Răzvan Lucescu s-au întrecut, pur și simplu, în ratări. Doar în prima repriză au fost irosite cinci ocazii importante de a marca, prin Schwab de două ori, Sastre de două ori și Konstantelias.

Adversarii au deschis scorul în minutul 26, la unul dintre rarele atacuri inițiate, când Moukoudi a profitat de inexactitățile din defensiva tehnicianului român și a trimis în plasă mingea centrată din lovitură liberă. Fernandes a închis tabela în primul minut al prelungirilor reprizei secunde, la capătul unui contraatac.

A fost escortat de poliție și trupe speciale. Mobilizare generală a forțelor de ordine

Forțele de ordine din Grecia au considerat că această partidă implică un grad ridicat de risc, având în vedere incidentele violente care s-au produs în trecut între galeriile celor două echipe. Potrivit prosport.ro, Răzvan Lucescu a fost escortat de Poliție și trupe speciale până la stadionul din Volos, care a găzduit finala Cupei cu porțile închise.

„Direcția Generală Regională de Poliție Tesalia anunță că, prin decizie a Ministerului Culturii și Sportului, este interzisă deplasarea organizată a suporterilor celor două echipe, din motive grave de ordine și siguranță publică. Din cauza faptului că meciul se va desfășura cu ușile închise, cu prezența doar a unui număr limitat de persoane acceptate, se vor lua măsurile polițienești corespunzătoare în oraș pentru a evita apropierea de stadion de către persoane care nu dețin acreditarea relevantă”, se arată în comunicatul emis de Poliția din regiunea Tesalia.

Răzvan Lucescu ar putea pleca de la PAOK. Al Ahli îl ademenește cu un salariu uriaș

Acesta ar putea fi ultimul meci al lui Răzvan Lucescu la cârma lui PAOK Salonic. Al Ahli i-ar fi făcut o ofertă de nerefuzat, în încercarea de a-l instala în locul sud-africanului Pitso Mosimane, chiar dacă acesta a reușit să promoveze echipa în prima ligă a Arabiei Saudite.

Fostul selecționer al României cunoaște foarte bine această competiție, întrucât a pregătit-o pe Al-Hilal în perioada 2019-2021, iar performanțele sale au fost de-a dreptul remarcabile: a cucerit Liga Campionilor Asiei, titlul de campion și Cupa Arabiei Saudite.

„În ciuda faptului că a reuşit să o promoveze pe Al Ahli în prima divizie, Mosimane ar urma să fie îndepărtat de la echipă, iar românul Răzvan Lucescu este anunţat drept succesorul tehnicianului născut la Kagiso”, anunță goal.com.