După ce Gigi Becali a ratat întâlnirea cu Răzvan Burleanu de ieri, absentând mai bine de trei ore, relația dintre cei doi s-a răcit.
Astăzi, Răzvan Burleanu s-a plâns de atitudinea patronului de la FCSB cu privire la implicarea femeilor în fotbal.
Răzvan Burleanu a declarat că așteaptă ca Gigi Becali să își ceară scuze pentru declarațiile date în legătură cu Iuliana Demetrescu, prima femeie ce a fost principal în prima divizie.
Președintele FRF anunță că nu va mai discuta cu Becali până când acesta nu își va prezenta scuzele cu privire la această situație.
„Am fost mâhnit să văd declarațiile domnului George Becali, niște afirmații care consider că nu au ce căuta în societatea contemporană. România este un stat modern, iar Federația Română de Fotbal împărtășește valorile europene, motiv pentru care nu va accepta niciodată astfel de remarci, care ne duc cu gândul la un ev mediu patriarhal.
Iuliana Demetrescu este unul dintre cei mai apreciați arbitri din fotbalul feminin la nivel internațional și va reprezenta România la Campionatul Mondial din această vară, în Australia și Noua Zeelandă.
Ieșirea domnului Becali după meciul pe care Iuliana l-a condus în Superligă, Voluntari – Mioveni, unde prestația acesteia a fost apreciată atât de jucători, cât și de antrenorii celor două echipe, este în complet dezacord cu principiile unei societăți europene, așa cum ne dorim să fim.
Profilul unui patron, care se consideră stăpân în relația cu proprii antrenori și jucători, și care are un comportament discriminator pe criterii de gen și nu numai, nu are un viitor în fotbalul european. În aceste condiții, având în vedere diferențele de valori și viziune pe care le avem, consider că o întâlnire între mine și domnia sa nu poate să aibă loc.
Aștept ca domnul Becali să arate bărbăția despre care ne vorbește și să aibă curajul și demnitatea de a recunoaște că a greșit, să iasă public și să prezinte scuze Iulianei Demetrescu și celorlalte femei din fotbalul românesc, și nu numai, care s-au simțit lezate de declarațiile acestuia. Apoi, vom putea discuta din nou despre o întâlnire între mine și dumnealui”, a declarat Răzvan Burleanu conform Fanatik.