Gigi Becali a pornit o avalanşă de critici la adresa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, după eşecul suferit în ultima etapă din Superligă. Deranjat de arbitrajul centralului Horaţiu Feşnic, latifundiarul din Pipera l-a atacat dur şi pe şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, grecul Kyros Vassaras.
Becali şi-a ieşit din fire în urma duelului din Giuleşti şi i-a trimis mai multe mesaje lui Răzvan Burleanu. Finanţatorul de la FCSB a încercat să îl contacteze şi pe centralul Horaţiu Feşnic, printr-un sms.
Nici Burleanu, dar nici Feşnic nu i-au răspuns lui Gigi Becali. Burleanu nu a dorit să comenteze prea mult criticile aduse de Becali şi a declarat presei că a blocat numărul de telefon al şefului de la FCSB.
Vă confirm primirea primului mesaj, al doilea dimineață. Trebuie să vă recunsc că am blocat domnului Becali numărul de telefon. Nu știu ce alte mesaje a mai trimis. De ce am făcut acest lucru? Chiar pentru el, cu gândul la el, să aibă mai puține păcate pe care să le împărtășească la următoarea spovedanie”, a explicat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
„Nu ți-e rușine pentru ce ai făcut? Vai de capul tău! Este creația ta! Mai adu câțiva greci ca să conduceți Fderația. Păi ce contează în țara asta de sclavi, pe care îi cumperi cu banii noștri, de fapt, cu șpăgi, mingi și tricouri?!”, i-ar fi scris Becali lui Burleanu, potrivit Digi Sport.
Scos din sărite de maniera de arbitraj a lui Horaţiu Feşnic din confruntarea cu Rapid, Gigi Becali şi-a anunţat retragerea din fotbal. Între timp, latifundiarul din Pipera a părăsit România şi s-a deplasat pe Muntele Athos.
Acesta face parte dintr-o delegaţie oficială a Patriarhiei Române, condusă de episcopul patriarhal vicar Varlaam Ploieşteanul. Becali urmează să asiste la o slujbă de canonizare a unui sfânt, iar viner se va întoarce la Bucureşti.