Andrei Cristea a vorbit în cadrul emisiunii Playsport Live despre caracterul lui Răzvan Burleanu. Cei doi au fost colegi la Bacău, pe când actualul președinte al FRF încă nu renunțase la scurta carieră de fotbalist.
Răzvan Burleanu se îndreaptă cu pași mari spre al treilea mandat în fruntea fotbalului românesc. Fost rival al lui Gică Popescu sau Ionuț Lupescu, actualul șef de la FRF pare o persoană foarte puternică, din moment ce nici măcar nu va avea rival pentru alegerile din luna aprilie.
În ciuda imaginii pe care și-a construit-o, Răzvan Burleanu este descris ca un om foarte timid. Andrei Cristea a spus la Playsport Live că a fost un fotbalist lipsit de talent și că a știut la timp să urmeze altă cale în viață.
„M-am întâlnit cu domnul Burleanu, eu îi spun domnul președinte. Suntem în același an născuți. Răzvan era o persoană timidă, nu era un fotbalist foarte talentat. De altfel, din generația mea nu au ieșit foarte mulți.
Dar Dumnezeu l-a ajutat, poate dacă ar fi continuat cu fotbalul, atunci… Eu am venit de la Liceul Sportiv, m-au luat la echipa mare.
L-am salutat, i-am urat baftă multă, mi-a mulțumit. Avem o relație deschisă. De fiecare dată când m-am întâlnit la Federație, am discutat. Mi se pare apropiat de jucători.
Am zis că a ales o cale bună. Să vă spun o chestie. Sunt foarte mulți copii care se duc până la limită și nu reușesc. Și nu fac nici fotbal, nici scoală. Nu sunt eu în măsură să spun că Burleanu ar fi fost mai bun decât mine. Este o persoana care vorbește foarte bine”, a declarat Andrei Cristea la Playsport Live.
„Să știți că uneori mă simțeam frustrat, pentru că la mine nu a venit nimeni niciodată. Mai auzeam, te rog eu, nu dai gol! Nu a venit nimeni la mine, vă garantez lucrul asta.
Nu știu dacă există, pentru că eu nu am avut de-a face cu asta”, a mai spus Cristea la Playsport Live.
Cu mai puțin de două săptămâni înaintea alegerilor de la FRF, Gigi Becali s-a declarat drept un susținător al lui Răzvan Burleanu, asta deși de-a lungul ultimilor ani nu a fost mereu de acord cu deciziile actualului președinte.
Singurul lucru care mă deranja și care mă interesează este arbitrajul, care se va rezolva. O să avem VAR și poate să stea Burleanu 25 de ani președinte, că nu mă deranjează. Pe mine mă interesează arbitrajul și Comisiile.
Nu e frumos să comanzi tu Comisiile. Îl îndrum să lase Comisiile libere. Să stea Burleanu, că el nu e om rău, se vede din gesturi, din zâmbet, se vede”
Gigi Becali