Finanțatorul FCSB l-a atacat pe președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, după meciul dintre echipa sa și FC Botoșani, scor 3-2 în etapa a 27-a, meci la care arbitrul din camera VAR a fost Cristina Trandafir.
În această partidă, FCSB a avut două eliminări. Astfel, în minutul 18, Nana Antwi a primit cartonaș roșu chiar în primul său meci jucat la FCSB ca titular, iar în minutul 90 a fost eliminat și Darius Olaru.
După ce a aflat că arbitra Cristina Trandafir ar fi secretara președintelui comisiei arbitrilor, Gigi Becali l-a atacat încă o dată.
„Nu e domnișoară, e doamnă. Vine pe la biserică acolo la noi la bază. Nu știu dacă o să mai vină, dar ea venea. Cred că o să-i fie și rușine să mai vină pentru ce a făcut. Am înțeles că e secretara lui Vassaras, o să mă interesez mai bine”, a declarat patronul FCSB, citat de ProSport.
Gigi s-a declarat nemulțumit de faptul că Federația Română de Fotbal a pus la conducerea CCA un șef străin și este convins că FCSB va câștiga în ciuda opoziției pe care Becali o simte din partea arbitrilor.
„Ține, mă, secretara. Acum vrei și cu secretara? Adu familia toată s-o pui împotriva mea. Luptați-vă toți împotriva mea! Dacă o să vrea Dumnezeu peste cap o să se dea și Vassaras și Burleanu. Ăsta trebuia de la început… Cineva care are putere în țara asta să spună: Ce faci Burleanule? Noi chiar suntem ultimii handicapați ai globului? Chemăm un grec să ne învețe să delegăm arbitri.
El stă în Grecia și ne deleagă nouă arbitri. Ce avem, mă, suntem handicapați? Omul dă galben și îl cheamă din VAR”, a mai adăugat Gigi Becali, conform sursei citate.