Războinicul Gigi Becali s-a întors și anunță hegemonia FCSB: „La anul o să fim acolo”
Gigi Becali a dat uitării meciul pierdut cu Șahtior Karagandy și anunță care este planul împotriva celor de la PSG. Finanțatorul FCSB mai are o dorință înainte de moarte și este convins că o să i se îndeplinească cu ajutorul rugăciunilor.
După ce a ratat calificarea în turul 3 preliminar din Conference League, Gigi Becali are o ultimă dorință
FCSB a fost eliminată de Șahtior Karagandy, echipă din Kazakhstan, după 1-0 în tur și 1-2 în retur (2-2, la general, 5-4, d.l.d). Înfrângerea rușinoasă nu-l împiedică însă pe Gigi Becali să viseze cu ochii deschiși. Chiar dacă este descurajat de încasările celor de la PSG pe tricoul lui Leo Messi, finanțatorul „roș-albaștrilor” are planuri mari. Și-a exprimat ultima dorință înainte de moarte.
Am bătut Ajax, am bătut Chelsea, am bătut Villarreal (n.r. FCSB a remizat acasă, 1-1 și a pierdut, 1-2, pe terenul spaniolilor, în 2016)”. Dacă am făcut asta, ce mai vreți? Încerc să fac ceva cu ajutorul lui Dumnezeu, poate reușesc. Pe ruta campioanelor ne calificăm în Champions League la anul. Dar vreau, cât mai trăiesc, să mai câștig o dată Liga Campionilor.
Veți spune că aberez, că nu sunt sănătos la cap. Dar asta vreau s-o fac prin Dumnezeu. Mizez pe Dumnezeu să bată David pe Goliat, pentru că așa e cazul aici. PSG în 7 minute au câștigat 15 milioane pe tricourile lui Messi. Cum te bați cu ei? Mizez cu Dumnezeu, pentru că el trebuie să se arate odată și odată”, a declarat Becali pentru PRO X.
I-a pus zeci de mii de euro pe masă. Ofertă de top
Deși a declarat în mai multe rânduri că vrea să plece de la echipă, Florin Tănase pare că s-a resemnat cu ideea că va rămâne. Ce e drept, căpitanul vicecampioanei se va consola cu un contract pe cinste.
Florin Tănase a avut un sezon de excepție, în care a marcat 24 de goluri. Chiar dacă FCSB nu a câștigat campionatul, mijlocașul ofensiv spera să facă și el pasul în alt campionat.
Nu vreau să vă mint. Recunosc că mă gândesc la plecare. Vom vedea ce va fi. Dar asta este dorința mea, în acest moment. Dorința mea este să joc în Europa, ar fi ideal. Spania este campionatul meu favorit. Cred că aș face față la o echipă bună”, a declarat Tănase, la finalul sezonului trecut.
Cu toate acestea, Gigi Becali a ținut la preț, iar FCSB nu a primit oferte de 5 milioane, așa cum solicita patronul echipei. Mai mult, Becali chiar i-a înaintat o ofertă de a prelungi. Tănase o să primească o mărire salarială de 10.000 euro lunar și va ajunge la 30.000 de euro. Astfel fotbalistul de 26 de ani va ajunge cel mai bine plătit jucător de pe prima scenă a fotbalului românesc.