Război civil la Dinamo. Zăvăleanu îl acuză frontal pe şeful ultraşilor: „Cam acolo s-a terminat totul, asta a ales să facă”

Cristian Stan 03.11.2023, 10:05
Război civil la Dinamo. Zăvăleanu îl acuză frontal pe şeful ultraşilor: „Cam acolo s-a terminat totul, asta a ales să facă”

Situația este una tensionată în Ștefan cel Mare.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al dinamoviștilor, îl acuză pe șeful ultrașilor, Elyass Bucurică.

Zăvăleanu și Bucurică au rupt comunicarea

Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre relația cu DDB, în speță cu Elyass, președintele Asociației Peluza Cătălin Hîldan. Totodată, administratorul judiciar de la Dinamo s-a declarat surprins de mișcarea prin care APCH a cedat 8% din acțiunile deținute către Red&White.

Evident Elias a fost vocea cea mai puternică și am discutat de fiecare dată… nicio voce nu era mai puternică decât a sa și am crezut în promisiunile lui foarte tare, probabil că și el în ale noastre, noi le-am îndeplinit, din păcate, în acest moment, relația noastră cu el este zero.

De o bună bucată de timp, de altfel au fost făcute tot felul de lucruri, pe care o colaborare firească cerea a ne fi aduse la cunoștință, însă am fost puși, în mai multe situații, în ipostaze în care nu am știut absolut nimic din ceea ce se întâmplă, au fost ascunse anumite lucruri de noi.

Nu, nu neapărat acum, după venirea Red&White, chiar și înainte, când erau discuții despre intrarea Red&White în acționariat, cert este că, dincolo de înțelegerile noastre inițiale, n-am mai fost puși în temă cu absolut nimic și, ulterior, colaborarea și discuțiile s-au blocat 100%.
Și nu e vina noastră, pentru că eu trec peste orice fel de orgolii când este vorba despre Dinamo, dar, pur și simplu, Elias a ales să nu mai răspundă la niciun telefon, la niciun mesaj și cam acolo s-a terminat totul, lucru care constituie o dezamăgire imensă pentru mine, pentru că îmi amintesc foarte bine prima noastră discuție, în care am vorbit despre scopul nostru, acela de a salva Dinamo și despre faptul că vom avea sprijinul suporterilor, al APCH-ului și nu în ultimul rând al lui Elias Bucurică pe parcursul întregii proceduri.

Noi suntem aceiași, ne urmăm aceeași linie, am urmat-o întotdeauna, cred că avem un merit important pentru posibila ieșire din insolvență a lui Dinamo. Repet, sunt extrem de dezamăgit, nu știu ce stă în spatele unei așa zise retrageri, pentru că Elias nu s-a retras, doar aparent… îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva.

Pentru mine a fost extrem de surprinzător că PCH-ul a cedat acțiunile respective în modul în care le-a cedat, mai puneți, astăzi, la vot și vedeți cum se votează. A fost așa un vot peste noapte. Pentru mine a fost uimitor, pentru că pe parcursul discuțiilor pe care le-am avut cu diverși oameni de afaceri pentru achiziționarea clubului, s-a insistat de către APCH, prin Elyass, foarte tare pe ideea că nu se vor ceda acțiuni dinspre PCH către potențialul investitor.”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, potrivit ProSport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622