Ratarea anului pentru CFR Cluj. Fotbalistul dorit de Dan Petrescu nu mai ajunge în Gruia

Gabriel-Alexandru Ioniță 09.10.2021, 23:11
Ratarea anului pentru CFR Cluj. Fotbalistul dorit de Dan Petrescu nu mai ajunge în Gruia

CFR Cluj a încercat o mega lovitură pe piața transferurilor în această perioadă. Campioana ultimelor patru ediții de Liga 1 l-a dorit pe atacantul argentinian în vârstă de 30 de ani, Facundo Ferreyra.

CFR Cluj a ratat transferul lui Facundo Ferreyra

Liber de contract de la 1 iulie după despărțirea de spaniolii de la Celta Vigo, Ferreyra a jucat de-a lungul carierei pentru echipe precum Șahtior Donetsk, Newcastle United, Benfica sau Espanyol.

Afacerea părea aproape rezolvată în urmă cu câteva zile. Numai că s-a împotmolit pe ultima sută de metri. Asta pentru că oficialii formației clujene au refuzat să le achite impresarilor fotbalistului un comision de circa 400.000 de euro, anunță Fanatik.

Facundo Ferreyra efectuase chiar și vizita medicală. Iar Dan Petrescu îl aștepta la antrenamentele echipei într-un timp cât mai scurt.

Trebuie să-i întrebați pe cei din club. Am înțeles că se fac toate eforturile ca să fie adus, restul… Sper să vină cât mai repede. Rezultatul de la vizita medicală e foarte bun. A fost o problemă mică, dar am înțeles că s-a rezolvat”, declarase antrenorul CFR-ului în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, și directorul sportiv Bogdan Mara confirmase în urmă cu câteva zile că fotbalistul argentinian a ajuns la Cluj-Napoca și urmează să semneze o înțelegere cu CFR Cluj dacă totul decurge conform planului inițial. Lucru ce nu s-a întâmplat în cele din urmă.

Este un jucător pe care ni-l dorim, cu experiență, care ar putea să ne ajute foarte mult. Să vedem dacă vom reuși să ajungem la un acord cu el. A ajuns la Cluj. Va face vizita medicală și după aceea ne ocupăm de semnarea contractului. E un jucător valoros, care ne va ajuta foarte mult”, a spus și Mara potrivit GSP.

Dan Petrescu a subliniat în mai multe rânduri că mai are nevoie de câțiva jucători

Dan Petrescu a vorbit în ultima perioadă foarte des despre necesitatea ca echipa sa să mai transfere câțiva jucători. Ultima dată pe 2 octombrie.

Atunci, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Gaz Metan din Liga 1, „Bursucul” a explicat că echipa sa joacă de o bună perioadă de timp din 3 în 3 zile, iar asta se vede în nivelul fizic al fotbaliștilor. De asemenea, echipa din Gruia nu se poate baza pe mai mulți jucători, care nu au fost incluși pe lista de 22 pentru meciurile de Liga 1.

Gândiți-vă și la noi, și la jucători. Nu e ușor. Echipele toate se odihnesc, în timp ce noi… Nici nu putem să alcătuim lotul pe care îl vrem pentru că sunt mulți jucători care nu sunt pe listă și e o problemă. Trebuie să fac multe schimbări și nici omogenitatea nu e bună.

M-am adaptat la lotul pe care îl am. Îmi place mai mult 4-3-3 și vom încerca să aducem jucători pentru acest sistem. E posibil ca în viitor să mai jucăm în 4-2-3-1”, a spus atunci Dan Petrescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622