Răsturnare de situație în cazul Simona Halep. Un mare specialist susține că suspendarea jucătoarei este o gravă eroare și că ITIA ar trebui să plătească despăgubiri

Mihai Gradina 31.12.2023, 21:28
Răsturnare de situație în cazul Simona Halep. Un mare specialist susține că suspendarea jucătoarei este o gravă eroare și că ITIA ar trebui să plătească despăgubiri

În cazul de dopaj al Simonei Halep, directorul laboratorului de toxicologie CHU de Garches din Franța, Jean-Claude Alvarez, a intervenit în favoarea jucătoarei de tenis din România.

El a susținut că Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) ar trebui să îi achite despăgubiri Simonei Halep pentru perioada în care ea a fost ținută departe de teren, după suspendarea de 4 ani dictată inițial împotriva ei.

Simona Halep a formulat un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, alături de avocații ei. Recent, s-a stabilit că această speță va fi judecată între 7 și 9 februarie 2024.

Jean-Claude Alvarez, un specialist respectat în domeniul produselor stupefiante și dopante, a analizat cazul și a concluzionat că Simona Halep este nevinovată. El a subliniat că trebuie făcută o diferență clară între doping și contaminare, susținând că în cazul Simonei a fost vorba despre o contaminare. Alvarez este unul dintre martorii experți care au apărut la tribunal pentru a-i lua apărarea Simonei Halep. El a spus acum câteva luni ca a analizat firele de par ale jucatoarei si nu a gasit dovezi ca jucatoarea s-ar fi dopat

Jean-Claude Alvarez a fost un susținător ferm al Simonei Halep încă de la început

Contaminarea a fost produsă ca urmare a consumării unui supliment nutritiv recomandat de antrenorul Patrick Mouratoglou și colaboratorii săi. Mouratoglou a recunoscut recent acest lucru.

Alvarez a declarat pentru presa franceză: „(n.r. despre situația Tarei Moore, suspendată de asemenea recent pentru dopaj) Același lucru care i s-a întâmplat și Simonei Halep… ITIA ar trebui să plătească despăgubiri pentru asta! În cazul Simonei, contaminarea în suplimentele alimentare a fost recunoscută de instanță, chiar dacă laboratoarele WADA nu au găsit-o… Contaminarea nu înseamnă dopaj! Să sperăm cu adevărat că de data aceasta TAS va ține cont de rezultatele științifice mai degrabă decât de ideologia anti-doping pe care o susțin unii, fără să încerce măcar să înțeleagă ce s-a întâmplat”.

Aceasta nu este prima dată când Alvarez se poziționează în acest mod în spațiul public față de acest subiect. El a mai susținut anterior că ITIA ar trebui să plătească despăgubiri pentru suspendarea Simonei Halep. ”Într-adevăr, 19 luni în viața unui sportiv de top sunt scandaloase. ITIA ar trebui să plătească despăgubiri pentru asta!”, a declarat Alvarez.

Aceste informații recente aduc o nouă perspectivă asupra cazului Simonei Halep și așteptăm cu nerăbdare verdictul final al Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622