Incidentele petrecute la Sfântu Gheorghe i-au făcut pe oficialii celor de la FC U Craiova să ia o măsură radicală.
Şi să ceară din proprie iniţiativă ca meciurile de acasă să fie disputate fără spectatori pentru o perioadă. Acest lucru nu îl pot face oltenii şi la partidele din deplasare.
Se pot feri însă să îşi asume prezenţa unei galerii la întâlnirile pe care le dispută pe teren străin. Situaţie care nu s-a regăsit şi la partida cu Sepsi. După ce vor disputa cu porţile închise întâlnirea cu U Cluj din etapa a 24-a a Superligii, alb-albaştrii vor avea o deplasare pe Giuleşti, acolo unde vor întâlni Rapidul lui Adrian Mutu.
Jocul va avea loc peste fix o săptămână, dar oficialii rapidişti au luat atitudine încă de pe acum în privinţa unei posibile prezenţe a fanilor trupei lui Napoli în tribunele arenei din Grant.
Giuleştenii au emis un comunicat în care au explicat în mod clar că nu vor interzice accesul fanilor formaţiei din Bănie.
„Pentru noi lucrul cel mai important este acela de a juca fiecare partidă de pe Giulești cu stadionul plin, într-o atmosferă frumoasă, așa cum suporterii noștri o fac meci de meci. Rapid înseamnă spectacol, atât pentru suporterii din stadion, cât și pentru cei care urmăresc meciurile noastre la televizor, dar și pentru simpli spectatori.
Iar spectacolul la meciurile Rapidului trebuie să aibă loc atât pe teren, cât și în tribune. Acesta este ADN-ul Rapidului și este motivul pentru care considerăm că un spectacol înseamnă, în esență, și participarea unei galerii a oaspeților”, a preciazt Adrian Olariu, responsabilul de Ordine și Siguranță al clubului.
Până la meciul de vinerea viitoare, Săpunaru & Co au parte de un alt examen pe propriul stadion. O vor întâlni pe FC Voluntari, în runda cu numărul 24.
„Momentan, suntem concentrați 100% pe meciul de sâmbătă seara, cel cu FC Voluntari, un meci extrem de important pentru accederea Rapidului în play-off, și în care sperăm să obținem victoria, cu ajutorul suporterilor noștri minunați. De aceea, ne dorim foarte mult ca meciul cu FC Voluntari să se dispute cu un stadion plin.
Imediat după această partidă, ne vom concentra 100% pe meciul cu FCU Craiova, căutând cele mai bune soluții pentru ca partida să se desfașoare în deplină siguranță și securitate pentru toți spectatorii prezenți pe stadion. Lucrul acesta se poate realiza doar cu respectarea tuturor normelor organizatorice, specifice unui asemenea meci”, a încheiat reprezenatul Rapidului.