Un fan în vârstă de doar 19 ani din Anglia a fost pedepsit cu închisoarea după ce i-a adresat jigniri rasiste lui Marcus Rashford (24 de ani). Totul s-a petrecut după ce starul lui Manchester United a ratat o lovitură de departajare în finala cu Italia de la Euro 2020.
În finala Italia – Anglia de la Euro 2020, Marcus Rashford a ratat prima lovitură de departajare a englezilor, iar în urma acestui moment neplăcut, starului de la Manchester United i-au fost adresate mai multe jigniri rasiste. Diferența a făcut ca una dintre ele să îi fie îndreptată chiar în mod public. În vârstă de doar 19 ani, Justin Lee Price, l-a jignit pe Rashford prin intermediul rețelelor de socializare și autoritățile l-au prins. Suporterul a fost chemat în instanță și în cele din urmă a recunoscut că a postat un mesaj care conținea jigniri rasiste la adresa internaționalului englez. În acest context, Justin Lee Price s-a ales cu o condamnare de 6 luni de închisoare cu executare.
Mark Johnson, procurorul care s-a ocupat de caz, a oferit o primă reacție după exprimarea sentinței:
Price a vizat un fotbalist din cauza culorii pielii sale, iar acțiunea sa a fost o incitare la ură rasială. Cei care sunt responsabili pentru un astfel de comportament distrug sportul. Sper că acest precedent va servi pentru a transmite mesajul că rasismul nu este tolerat și că cei care comit infracțiuni vor fi urmăriți penal în toată măsura legii”, a precizat Mark Johnson, procurorul de caz, potrivit Gazzetta dello Sport.
În finala cu Italia de la Euro 2020, lovitura de la punctul cu var ratată de Marcus Rashford a fost urmată de alte două ratări. Acestea le-au aparținut lui Jadon Sancho (22 de ani – Manchester United) și Bukayo Saka (20 de ani – Arsenal). Toți trei au fost ținta insultelor după ce Anglia a ratat câștigarea Campionatului European din vara trecută.
Crescut în curtea clubului Manchester United, Marcus Rashford a debutat în echipa mare a „diavolilor” în 2016. De atunci, în 297 de meciuri jucate, Rashford a marcat 93 de goluri și a oferit 58 de pase decisive.
Recordul de goluri marcate pentru Manchester United este deținut de Wayne Rooney, care a înscris pentru „diavoli” de 253 de ori.
Recent, Rooney i-a transmis un mesaj motivator lui Rashford, pe care îl vede capabil să îi bată recordul:
A obține acel record și a fi cel mai mare marcator din istoria lui Manchester United e ceva dat naibii! Ceea ce eu sper este ca Marcus Rashford să își scoată naibii capul din fund și să bată acel record. El este un jucător din curtea lui Manchester”, a transamis Wayne Rooney, conform Standard.co.uk.
25 de ani va împlini Marcus Rashford în luna octombrie. Dacă își va prelungi contractul cu Manchester United, are toate șansele să îi bată recordul lui Rooney până la finalul carierei. Actuala sa înțelegere expiră pe 30 iunie 2023.
Pentru prima reprezentativă a Angliei, Marcus Rashford a marcat 12 goluri în 46 de meciuri.