„Rar mi-a fost dat să văd așa ceva”. Ce a remarcat Meme Stoica după România – Columbia
Curg reacțiile după ultimul amical al României din această primăvară, pierdut la limită, scor 2-3, în fața Columbiei, pe Civitas Metropolitano. Meme Stoica i-a comparat pe sud-americani cu Belgia, principala favorită a grupei de la Campionatul European.
În ultimele minute, tricolorii au căpătat curaj, au marcat de două ori și au fost aproape de o nouă revenire surprinzătoare, de la 0-3. Nu au mai avut suficient timp la dispoziție, însă.
Verdictul lui Meme Stoica după România – Columbia
Partida a început cum nu se putea mai prost pentru naționala României. Jhon Cordoba l-a învins pe Horațiu Moldovan în minutul 6, iar columbienii au pus deja stăpânire pe joc. Până la pauză au mai înscris o dată, prin Jhon Arias, în minutul 35, ca mai apoi, în minutul 79, Yaser Asprilla să ducă scorul la 3-0.
Elevii lui Edi Iordănescu au dat semne de viață abia pe final. Ianis Hagi și Florin Tănase au redus din diferență în minutele 84, respectiv 90+3, dar revenirea nu a mai fost posibilă.
După fluierul final, Meme Stoica a avut numai cuvinte de laudă la adresa selecționatei columbiene, impresionat de viteza de joc cu care au abordat acest duel. Nici Belgia nu este capabilă, potrivit spuselor sale, să mențină acest ritm.
„Eu cred că diferenţa a fost făcută de viteza de joc. Rar mi-a fost dat să văd o echipă atât de rapidă. Nu a semănat cu Elveţia, pentru că atunci am refuzat să jucăm. Aici am avut reacţie.
Dennis Man a avut două faze excepţionale, parcă este din altă categorie. Sunt meciuri amicale şi eu cred că Belgia nu poate să joace în viteza în care joacă această echipă a Columbiei.
Luis Diaz este singurul jucător care joacă la un club foarte mare. Columbienii nu joacă la echipe mari şi mai este ceva foarte ciudat. Cum joacă James la naţională… Joacă un altfel de fotbal Columbia, nu un fotbal european. Belgia are jucători care joacă la echipe mult mai importante”, a declarat managerul general al FCSB-ului, la Orange Sport.
Panduru: „Columbia, de mare clasă”
Prezent la rândul său în studioul emisiunii, Basarab Panduru a avut un discurs asemănător, remarcând jocul columbienilor, dar și prestația din ultimele minute a tricolorilor, care au reușit să „dreagă rezultatul”.
„De unde la un moment dat ne gândeam să nu luăm vreo cinci, pe final am vrut să mai ţină puţin. A semănat puţin cu meciul cu Elveţia (2-2). Ăştia au făcut schimbări.
Mi s-a părut Columbia de mare clasă, excepţională echipă! De mult nu am mai văzut un astfel de fotbal. Toată lumea dă şi pleacă, face pressing, nu te lasă să joci, viteză, mi-a plăcut mult de tot. Pe final am reuşit să mai dregem rezultatul”, a spus fostul internațional.