Rapidiștii au fost amendați după ce au înjurat-o pe Neagu! Cât trebuie să plătească după scenele jenante de la Polivalentă

George Drafta 01.03.2023, 12:49
Rapidiștii au fost amendați după ce au înjurat-o pe Neagu! Cât trebuie să plătească după scenele jenante de la Polivalentă

Comisia de Disciplină a FRH a luat o decizie după incidentele petrecute la meciul dintre CSM Bucureşti şi Rapid din optimile Cupei României la handbal feminin.

Clubul Rapid, a cărui galerie a proferat injurii la adresa Cristinei Neagu, a fost amendat cu 8000 de lei, în urma raportului prezentat de observatorul partidei. Partida jucată pe 20 februarie s-a încheiat cu victoria vicecampioanei, scor 31-24, iar victoria a calificat-o în sferturile competiţiei. Hotărârea forului a fost publicată pe siteul oficial al FRH.

„În legătură cu Raportul suplimentar întocmit de observatorul delegat la jocul de Cupa României „Râureni” – feminin, dintre CSM BUCUREȘTI  și CS RAPID BUCUREȘTI, din data de 20.02.2023, de la București, Comisia stabilește: – sancționarea clubului CS RAPID BUCUREȘTI cu penalitate de 8000 (opt mii) lei, conform  art. 69.4 coroborat cu art 69.2 lit b) pct.1 cu aplicare Art. 34.1 litera k) (recidivă 30.08.2022) din  REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH, data limită de achitare 30.03.2023, pentru scandări jignitoare/obscene a suporterilor proprii”, este comunicatul forului condus de Constantin Din.

Reacţia rapidiştilor

Până să afle decizia Comisiei de Disciplină fanii au argumentat modul în care au ales să îşi facă „dreptate”, explicând astfel momentul halucinant.

Galeria rapidistă
Galeria rapidistă

„Ea a deschis un război cu clubul Rapid, iar noi ne apărăm clubul. Au fost înjurături frumoase, pot să spun. O vom înjura în continuare! Să-și ceară scuze pentru batjocura publică adusă clubului Rapid. Noi nu avem război cu Cristina Neagu, vom înceta dacă-și cere scuze.

Eu sunt cel mai bun tată din lume pentru copiii mei, dacă mă înjură altcineva o să înjur și eu înapoi. Cristina Neagu a făcut referire la educația suporterilor rapidiști. Noi respectăm valorile pe care noi le considerăm valori. Să susțin un sportiv care a făcut performanță în nume propriu? Noi nu avem război deschis cu omul Cristina Neagu”, a declarat şeful suporterilor rapidişti, în exclusivitate pentru Playsport.

Atac dinspre Giuleşti

Bogdan Vasiliu, preşedintele Rapidului, a intervenit şi el în scandalul de la începutul săptămânii trecute. Iar atacurile la adresa rivalilor nu au lipsit. Vizat a fost în special Vlad Enăchescu.

Vasiliu a fost în conducerea CSM-ului până să ajungă în Giuleşti
Vasiliu a fost în conducerea CSM-ului până să ajungă în Giuleşti

„Apreciez curajul presedintelui FRH, Costel Din, care a arătat adevărata față a celor întâmplate între clubul de tranziție și clubul nostru de tradiție. Pentru toți saltimbancii de acolo, le aduc aminte că dacă nu eram eu și alți nebuni frumosi, își arătau scamatoriile de cel mai josnic nivel doar la «Românii au talent» pe Pro TV.

Bine, si cei de la Pro TV si-au dat seama că unii sunt păcălici și i-au trimis acasă după o zi”, a scris oficialul Rapidului, pe contul său de pe o reţea de socializare.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622