Derby-ul Rapid – FCSB din ultima etapă a sezonului regular se va juca pe Arena Națională. Daniel Niculae a anunțat că toate detaliile au fost puse la punct.
Rezultatul s-ar putea dovedi crucial în lupta pentru titlu. Giuleștenii sunt în momentul de față la zece puncte în urma rivalilor, care domină clasamentul.
Liderul ultrașilor rapidiști, Liviu Ungurean, alias Bocciu, anunțase cu câteva zile în urmă că discuțiile de a muta partida pe Arena Națională au fost sortite eșecului, întrucât conducerea formației din Berceni a refuzat să semneze actul de reciprocitate.
Acesta presupunea ca suporterii FCSB să primească o peluză întreaga, iar la următorul meci din playoff în care Rapid va avea statutul de oaspete să fie respectată aceeași condiție.
Între timp, Daniel Niculae a anunțat că meciul se va disputa, totuși, pe cel mai mare stadion al țării. Decizia a fost luată pe fondul cererii uriașe de bilete. Giuleștiul are o capacitate de patru ori mai mică.
„O facem pentru fanii nostri. Jucăm pe Arena Națională, pentru că avem cerere foarte mare de bilete. Le vom da și lor (n.r. celor de la FCSB) o peluză întreagă. Mai departe ei vor face cum consideră”, a declarat președintele alb-vișiniilor pentru iamsport.ro.
Până la derby-ul cu FCSB, Rapid va merge în Bănie pentru partida cu Universitatea Craiova. Gigi Becali i-a făcut echipa de start lui Mihai Rotaru, convins că rivala va face un nou pas greșit dacă sfaturile îi vor fi urmate.
„I-am transmis echipa pe care să o facă. I-am scris lui Rotaru: ‘Dacă vrei să nu te bată nimeni, la mijloc să joci cu Screciu şi Creţu, Ivan, Mitriţă, Baiaram şi Markovic în atac. Gata!’.
Chiar dacă aceştia sunt valoroşi, nu are fundaş central şi fundaş dreapta. Are 7 jucători foarte buni, nu ştie să-i aşeze. O să iau campionatul, nu poate nimeni să mă întreacă pe mine. I-am făcut echipa pentru meciul cu Rapid şi i-am zis că are şi el voie să facă o dată echipa la FCSB.
I-am spus: ‘Iartă-mă că fac asta’, dar apoi i-am scris echipa. Ca să fie egalitate, are dreptul să facă şi el acelaşi lucru când are nevoie. Să facă şi el o dată echipa la FCSB. Sunt în stare să mă cheme la comisii că le fac echipa la Craiova”, a spus latifundiarul din Pipera, conform fanatik.ro.