Rapid, al 3-lea „transfer” pentru sezonul în care vrea titlul
Rapid a anunțat deja că va ataca titlul din sezonul viitor și se anunță o vară fierbinte în Giulești. Conducerea clubului va trebui să îi aducă întăriri serioase lui Adrian Mutu, mai ales după dezastrul de la Constanța. Deocamdată șefii clubului s-au ocupat de prelungirea contractelor unora din jucătorii de bază.
Rapid, o nouă mutare prin care arată că vrea titlul. Încă un veteran va rămâne în Giulești
După meciul de la Constanța s-a vorbit de faptul că defensiva Rapidului este una îmbătrânită, iar fotbaliști ca Săpunaru, Grigore sau Junior Morais nu mai pot face față un întreg campionat. Șefii clubului nu sunt de aceeași părere, mai ales că până la eșecul dur de pe terenul liderului, apărarea Rapidului fusese unul din atuurile echipei. Cristian Săpunaru și Junior Morais anunțaseră deja că vor mai continua un sezon, iar acum a venit rândul lui Grigore. Cel puțin așa a lăsat de înțeles acționarul Rapidului, Victor Angelescu.
Cu Săpunaru și Junior Moraes am prelungit. Cred că se va prelungi și cu Dragoș Grigore, dar repet: asta e decizia lui Nico și a staff-ului.Nu putem să ne luăm după un singur meci. Trebuie să ne uităm la tot ce s-a întâmplat într-un sezon și să vedem ce jucători pot să ne ajute pentru la anul. Se tot vorbește de echipă bătrână, dar nu este chiar așa. Vorbim de trei jucători, atât. În rest cred că este o echipă destul de tânără, a comentat Angelescu, la Fanatik
Amenințări dinspre FCSB
Cu trei etape înainte de finalul campionatului, FCSB e la trei puncte de liderul Superligii, Farul Constanţa. Finanţatorul trupei roş-albastre, Gigi Becali, priveşte cu optimism sfârşitul de sezon şi e sigur că Florinel Coman şi ceilalţi coechipieri ai săi nu vor avea nicio problemă în ultima etapă, în compania Rapidului.
Într-o intervenţie la emisiunea Playsport Live, Gigi Becali a spus că nu se teme deloc de confruntarea cu alb-vişiniii. Latifundiarul din Pipera crede că trupa lui Elias Charalambous îşi va lua revanşa după eşecul din Giuleşti şi se va impune, de data aceasta, la scor.
Rapidul poate să arate oricum, dar dacă jucăm cu titlul pe masă în ultima etapă, le vom da şapte, îi vom spulbera”, a declarat Becali, în exclusivitate, pentru Playsport.