Rapid a mai bifat un transfer. Răzvan Onea și-a prelungit contractul cu formația din Giulești.
Răzvan Onea a fost transferat de Rapid, la începutul lui 2022, de la Poli Iași, pentru 100.000 de euro.
Formația antrenată de Adrian Mutu a anunțat, printr-un comunicat oficial, faptul că i-a prelungit contractul, lui Răzvan Onea, până în 2025.
Răzvan Onea s-a declarat fericit pentru faptul că va rămâne, în continuare, la Rapid, club la care, conform spuselor sale, se simte foarte bine.
„Mă bucur foarte mult că am semnat un nou contract, că voi putea juca în continuare la Rapid, un club la care mă simt excelent. Suporterii sunt minunați, sunt mereu alături de noi, la fel și colegii, cei din staff, conducerea… Este o familie frumoasă și sunt fericit că pot face parte din ea”, a spus Răzvan Onea, pentru fcrapid.ro.
În sezonul recent încheiat, Răzvan Onea a dat un gol și trei pase decisive în 35 de partide bifate pentru Rapid.
În această vară, Rapid a perfectat cinci transferuri: Omar El Sawy, Răzvan Oaidă, Christopher Braun, Iulian Cristea și Borja Valle.
Omar El Sawy, mijlocaș în vârstă de numai 19 ani, a fost adus de Rapid, de la Csikszereda, pentru 400.000 de euro.
Daniel Niculae, președintele giuleștenilor, a vorbit la superlativ despre Omar El Sawy, pe care îl consideră un jucător inteligent, cu un nivel de adaptabilitate foarte mare.
„Este un jucător pe care l-am urmărit de foarte mult timp. L-am văzut și pe stadionul Giulești. Este un jucător foarte inteligent, care poate juca pe mai multe posturi. Este un tip care se poate adapta foarte repede”, a declarat Daniel Niculae, pentru Digi Sport.
Totodată, Daniel Niculae a prefațat viitorul sezon de Superliga, care se anunță unul „incendiar”, având în vedere că Rapid își propune câștigarea titlului de campioană.
„Se anunță un sezon cu o presiune mult mai mare, pentru că obiectivele clubului s-au schimbat. O dezamăgire, în acest sezon, ar fi Cupa României”, a mai spus Daniel Niculae.