Rapid a ajuns în mâna unui singur om! Cine a cumpărat aproape toate acțiunile clubului și ce firmă puternică are în spate

Marian Cărăvan 09.02.2021, 13:35
Rapid a ajuns în mâna unui singur om! Cine a cumpărat aproape toate acțiunile clubului și ce firmă puternică are în spate

Rapid a ajuns în mâna unui singur om. În aceste zile au avut loc modificări în structura acționariatului grupării de lângă Podul Grant. Cine a cumpărat aproape toate acțiunile clubului și ce firmă puternică are în spate.

Rapid a ajuns în mâna unui singur om!

La Rapid au loc schimbări importante în această perioadă. La nivelul acționariatului. Victor Angelescu a cumpărat 48 la sută dintre acțiunile deținute la club de Liviu Gheorghiță Goncea. Omul de afaceri adus la club de fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, nu a mai investit niciun ban după ce edilul a pierdut a pierdut alegerile locale din toamnă. Probleme au fost și înainte de alegerile locale. Victor Angelescu plătea partea sa şi a firmei din Cehia, însă ceilalți oameni de afaceri din structura acționariatului întârziau constant plăţile.

Victor Angelescu, directorul pe Europa al companiei cehe APS Holding, era acționar majoritar la Rapid, cu 49 la sută. Acum deține 97 la sută din pachetul de acțiuni de la Rapid.

Mă bucur că am reușit preluarea acțiunilor deținute de domnul Goncea, căruia îi mulțumesc pe această cale pentru implicarea sa la clubul nostru. Alături de APS, vom asigura Rapidului toate condițiile necesare pentru marea performanță, iar primul pas este promovarea în Liga 1, obiectiv pentru care muncim zi de zi”, a precizat Victor Angelescu.

Rapid a ajuns in mana unui singur om: Victor Angelescu
Rapid a ajuns in mana unui singur om: Victor Angelescu

Ce firmă puternică are în spate Victor Angelescu

Victori Angelescu susținea, în urmă cu un an, că a investit la Rapid 1,5 milioane de euro din banii săi. APS Holding, firma pe care o reprezintă Victor Angelescu, a fost înfiinţată în 2004 de către Martin Machon împreună cu Slavia Capital Group.

De-a lungul celor 15 ani de existenţă am reuşit să obţinem poziţii de top în 17 ţări. Acţionăm în principal în Europa Centrala şi de Sud-Est. Activitatea noastră constă în: gestionarea alternativă a activelor, investiţii imobiliare şi recuperarea datoriilor.

Desfăşurăm o gamă completă de activităţi, incluzând servicii prestate pentru terţi, gestionarea portofoliilor de credite neperformante pentru investitorii instituţionali şi achiziţionarea integrală a portofoliilor de creante neperformante. În prezent gestionăm 88 de portofolii cu o valoare nominală totală de peste 9 miliarde euro.

Compania noastră nu ar fi realizat acest lucru fără respectarea celor mai înalte standarde etice. Această valoare a fost, de la bun început, o parte esenţială şi integrantă a strategiei noastre”, se arată pe site-ul celor de la APS Holding.

Rapid a ajuns in mana unui singur om Sursa: FC Rapid 1923
Rapid a ajuns in mana unui singur om Sursa: FC Rapid 1923

Rapid, pe locul 3 în Liga 2. Cum se desfășoară campionatul în sezonul 2020-2021

După 15 etape derulate din actualul sezon al Ligii 2, Rapid se află pe locul 3, cu 26 de puncte, la egalitate cu ocupanta poziției secunde, Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Lider este Universitatea Craiova 1948, cu 30 de puncte.

Sezonul în curs a pornit cu 21 de echipe la start, dar Turris Turnu Măgurele și-a anunțat retragerea din competiție.

Echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular. După aceea, vor repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off sau play-out.

Primele 6 clasate își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. Partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1. Ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.

Echipele din play-out-ul ediției 2020-2021 a Ligii 2 vor fi împărțite în două grupe, A și B. Grupa A din play-out va avea 7 echipe, în timp ce grupa B va avea 8 echipe, urmând a se disputa câte un singur joc între participante. Din grupa A vor retrograda în Liga 3 locurile 6 și 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 și 8.. Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga 2.

Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622