Radu Drăgușin este protagonistul celui mai spectaculos transfer din fotbalul românesc și unul dintre cele mai importante din această iarnă. Tottenham a câștigat bătălia cu Bayern și a plătit pentru el 30 de milioane de euro. Jucătorul va semna un contract pe cinci ani, după vizita medicală, iar londonezii au trimis după el, în Italia, un avion privat. Fotbalistul român a fost filmat la aeroport.
Nu mai este niciun dubiu. Radu Drăgușin a acceptat oferta lui Tottenham și va semna, după vizita medicală, un contract pe cinci ani în care va câștiga 15 milioane de euro. Jucătorul a fost disputat pe ultima sută de metri de gruparea din Premier League și de Bayern Munchen. Oficialii formației germane nu au reușit să ajungă la 30 de milioane de euro și au pierdut bătălia. „Nu-mi vine să cred că am refuzat Bayern”, a declarat impresarul Florin Manea.
Radu Drăgușin este tratat ca o vedetă, după ce s-a înțeles cu Tottenham. Oficialii clubului îl așteaptă la Londra și au trimis după el un avion privat. Zborul a fost de două ori amânat, așa că un jurnalist de la Sky a avut timp să-l filmeze la aeroport. Nu a reușit să obțină de la el nicio declarație.
Radu Drăgușin is on his way. ✈️ pic.twitter.com/5rHwGvr4vO
— THFCReport (@THFCReports) January 10, 2024
Radu Drăguşin – 30 de milioane de euro, de la Genoa la Tottenham, în 2024
Adrian Mutu – 22 milioane de euro, de la Parma la Chelsea, în 2004
Cristian Chivu – 18 milioane de euro, de la Ajax la Roma, în 2004
Răzvan Marin – 12,5 milioane de euro, de la Standard Liege la Ajax, în 2019
Dennis Man – 11 milioane de euro, de la FCSB la Parma, în 2021
Ionuţ Radu – 10,6 milioane de euro, de la Genoa la Inter, în 2019
Daniel Boloca – 10 milioane de euro, de la Frosinone la Sassuolo, în 2023
Nicolae Stanciu – 9.8 milioane de euro, de la FCSB la Anderlecht, în 2016
Vlad Chiricheş – 9,5 milioane de euro, de la FCSB la Tottenham, în 2013
Valentin Mihăilă – 9,1 milioane de euro, de la Universitatea Craiova la Parma, în 2020
Tottenham va achita imediat 25 de milioane de euro, iar alte 5 milioane vor ajunge la Genoa, în funcție de anumite performanțe.