Florin Bratu a convocat 6 stranieri, printre care și Radu Drăgușin, pentru meciurile de pregătire din luna iunie. Echipa națională a României U21 urmează să joace în deplasare cu Georgia și Slovacia.
Cu aproape un an înainte de EURO 2023, naționala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia. Calificată deja la EURO 2023 din postura de țară gazdă, România U21 dispută meciuri amicale pe perioada preliminariilor, potrivit FRF.
Primul meci, cel din Georgia o să aibă loc pe data de 3 iunie. Următoarea confruntare a „tricolorilor” este programată pe data de 7 iunie, contra Slovaciei. Pentru aceste două acțiuni, Florin Bratu a convocat șase jucători de fotbal care evoluează la echipe din afara României.
Interesant este faptul că Radu Drăgușin a fost convocat de Florin Bratu, asta după ce între cei doi relațiile au fost destul de tensionate. Fotbalistul a refuzat anul trecut o convocare pe motiv că trebuie să se acomodeze la noua sa echipă de la acea vreme, Sampdoria.
Trimis pe teren în minutul 85 al disputei Atalanta – Salernitana, Radu Drăgușin a îngropat-o pe formația oaspete și acum e făcut praf în presa din Italia.
Aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, Salernitana traversa o formă foarte bună și venea după trei victorii consecutive în campionat. La fel de bine a început și în deplasarea cu Atalanta, iar în minutul 27, Ederson Lourenco a adus-o pe Salernitana în avantaj. Oaspeții au conservat foarte bine avantajul de pe tabelă și nu le-au oferit celor de la Atalanta multe oportunități de a marca.
Însă, în ultimele 10 minute de joc, antrenorul lui Salernitana a efectuat nu mai puțin de patru schimbări și a dezechilibrat jocul. Unul dintre cei intrați pe teren a fost românul Radu Drăgușin, care l-a înlocuit pe Pasquale Mazzocchi.
Din nefericire, Drăgușin a avut nevoie de doar trei minute pentru a se remarca, într-un mod negativ. În minutul 88, Pasalic a profitat de faptul că Drăgușin nu a făcut pasul la offside alături de ceilalți colegi și a scăpat într-o poziție foarte bună, reușind să marcheze și să restabilească egalitatea. Partida a fost prelungită cu 5 minute, dar Salernintana nu a mai putut să producă nicio ocazie în final și a fost nevoită să se mulțumească doar cu un punct la Bergamo.
Jurnaliștii italieni nu l-au iertat pe Radu Drăgușin:
A fost unica acțiune ce a prins-o dezechilibrată pe Salernitana!”, a notat Gazzetta dello Sport, despre faza care a dus la golul egalizator.