Provocare totală pentru Simona Halep în prima zi a săptămânii. Românca încearcă să-și revină după dezastrul de la Roland Garros

13 06. 2022, 11:42
Provocare totală pentru Simona Halep în prima zi a săptămânii

Simona Halep caută să-și revină după dezastrul de la Ronald Garros și se pregătește înainte de Wimbledon la turneul de categorie WTA 250 de la Birmingham. Campioana României debutează luni, în jurul orei 17:00, în a treia partidă desfășurată pe terenul principal.

O nouă provocare pentru Simona Halep

Simona Halep (20 WTA) este favorita numărul 2 la turneul de categorie WTA 250 și debutează luni contra ucrainencei Lesia Tsurenko, numărul 116 WTA.

Lesia Tsurenko a ajuns pe tabloul principal după ce a trecut de calificări. Jucătoarea de tenis din Ucraina a mai jucat contra româncei de opt ori până acum și a pierdut de fiecare dată.

Ultima dată când Simona Halep și Lesia Tsurenko s-au întâlnit a fost Roland Garros 2019, atunci când ucraineanca a fost învinsă în două seturi, scor 6-2, 6-1. Însă, ultima dată când Halep a participat la de la Birmingham a fost în 2015.

Simona Halep încearcă să-și intre în ritm pentru Wimbledon. La Birmingham românca este cap de serie numărul doi, după Lesia Tsurenko, numărul 116 WTA și letona Jelena Ostapenko (locul 16 WTA).

Campioana României este cea mai bine cotată la casele de pariuri, cu o cotă de 3.50. Jelena Ostapenko are cota 5.75, iar următoarea poziții cunt ocupate de Elise Mertens (7.50) și Petra Kvitova (12.00).

VEZI AICI: EXCLUSIV. Halep a venit la Cluj cu un jet închiriat de la cea mai mare companie de zboruri private din lume. Cât a plătit pentru traseul Nisa – Cluj – Nisa

Campioana României vrea să câștige încă un Grand Slam

Fostul lider WTA s-a aflat la Cluj-Napoca alături de Patrick Mouratoglou, acolo unde au participat, pe Cluj Arena, la Sports Festival 2022. În cadrul acestui eveniment, s-a marcat, printre altele, retragerile din activitate ale lui Horia Tecău și Adrian Mutu.

Patrick Mouratoglou a dezvăluit faptul că Simona Halep a trecut printr-o adevărată cumpănă înainte de Roland Garros:

Am vrut să fiu corect cu ea și să n-o dezamăgesc la finalul carierei. M-am dus s-o întreb ce intenționează să facă. Nu era foarte limpede pentru ea. Am întrebat-o dacă vrea să meargă la Roland Garros. Mi-a zis că nu știe. Erau șase săptămâni până la turneu. I-am spus că o aștept luni la antrenamente și dacă nu va veni voi considera că sunt liber”, a dezvăluit antrenorul.

Simona Halep și-a recăpătat pofta de a juca tenis și i-a promis lui Patrick Mouratoglou un titlu de Grand Slam:

„(n.r. Ce crede despre posibilitatea de a mai triumfa într-un turneu de Grand Slam) Asta îmi doresc şi sunt sigură că dacă e să se întâmple, o să se întâmple. Muncesc pentru asta şi îmi doresc să şi câştig. Este o perioadă a schimbărilor şi mă bucur tare mult că am ajuns în această poziţie. Simt că sunt mult mai experimentată şi iau decizii mult mai bune. Mă bucur pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa mea şi sunt foarte entuziasmată”, a spus Simona Halep în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în cursul zilei de vineri.