Ionuț Chirilă a revenit în antrenorat după o pauză de aproape 4 ani și jumătate. Antrenorul în vârstă de 55 de ani a fost anunțat oficial drept înlocuitorul lui Ilie Poenaru la Academica Clinceni.
Fiul regretatului jurnalist Ioan Chirilă va avea o misiune extrem de dificilă la echipa ilfoveană. Academica este în acest sezon doar o umbră a echipei care sezonul trecut producea marea surpriză și prindea un loc de play-off.
Echipa din Clinceni a pierdut în această vară câțiva jucători extrem de importanți. Iar înlocuitorii lor nu s-au ridicat, cel puțin până acum, la un nivel foarte bun.
Astfel că echipa din Ilfov se află pe ultima poziție în clasamentul Ligii 1, acumulând doar două puncte în primele 9 etape. În acest context, antrenorul Ilie Poenaru a fost „sacrificat”.
El a semnat între timp cu Gaz Metan Mediaș și a obținut deja și prima victorie. Medieșenii s-au impus surprinzător pe Arena Națională contra Rapidului cu scorul de 2-1.
Revenind la Academica Clinceni, misiunea lui Ionuț Chirilă este cu atât mai complicată cu cât clubul ilfovean se confruntă și cu mari probleme financiare în această perioadă. Există zvonuri conform cărora Academica ar urma chiar să intre în faliment în scurt timp dacă nu va găsi o sursă de finanțare.
Se pare că tocmai acesta a fost motivul pentru care ilfovenii au apelat la serviciile lui Ionuț Chirilă. Potrivit ProSport, acesta ar fi promis că va aduce alături de el o sursă importantă de finanțare.
El a vehiculat varianta omului de afaceri Claudiu Florică, dar și a celor de la Militari Residence. Conform sursei citate, Chirilă ar fi dat dat asigurări că ar aduce în club în perioada următoare sume cuprinse între 100.000 și 500.000 de euro.
Numai că acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Iar clubul ar avea nevoie urgent de jumătate de milion de euro pentru a putea supraviețui. Se așteaptă însă ca această problemă să fie rezolvată în perioada următoare.
În ultimele zile, Ionuț Chirilă a fost văzut foarte des în compania lui Claudiu Florică. Omul de afaceri deține clubul de juniori Regal București, club care l-a vândut pe Radu Drăgușin la Juventus în 2018 în schimbul sumei de 260.000 de euro.
Claudiu Florică a mai avut câteva tentative de a preluat cluburi de fotbal din România. El a fost vehiculat drept un posibil investitor la Dinamo, înainte ca echipa din Ștefan cel Mare să fie cumpărată de Pablo Cortacero.
De asemenea, în primăvara acestui an el s-a aflat în negocieri și pentru preluarea celor de la FC Argeș. În cele din urmă cele două afaceri au picat.
Claudiu Florică și-ar putea îndeplini în sfârșit dorința de a investi la o echipă de Liga 1 profitând de problemele financiare de la Clinceni și de relația bună pe care o are cu Ionuț Chirilă.