Promisiunea lui Gică Hagi pentru Dragoș Nedelcu. Mijlocașul Farului s-a accidentat grav în meciul cu FCSB

Robert Zanfir 01.09.2022, 17:45
Promisiunea lui Gică Hagi pentru Dragoș Nedelcu. Mijlocașul Farului s-a accidentat grav în meciul cu FCSB

Gică Hagi (57 de ani) i-a promis lui Dragoș Nedelcu (25 de ani) că îl va ajuta cu recuperarea în urma accidentării din partida cu FCSB. Mijlocașul a suferit o ruptură musculară și ar putea ajunge pe mâinile celebrei Marijana Kovacevic.

Farul Constanța are un start de sezon cu mult peste așteptările lui Gică Hagi. Cinci victorii și trei remize i-au ridicat pe dobrogeni pe primul loc al Superligii. Iar „marinarii” au trecut cu bine și de dubla infernală cu CFR Cluj și FCSB. „Bună întrebare”, a exclamat Hagi, când a fost întrebat despre eventuala participare în cupele europene de anul viitor. Până atunci, antrenorul-manager are parte și de vești mai puțin bune. Dragoș Nedelcu s-a accidentat cu FCSB și ar putea lipsi mai mult timp de pe teren.

Promisiunea lui Gică Hagi pentru Dragoș Nedelcu

Fostul mijlocaș al FCSB a urlat de durere spre finalul primei reprize. Nedelcu s-a resimțit după ce a încercat să joace o minge. Căzut pe teren, acesta a fost scos cu targa și i-a lăsat locul lui Artean. Verdictul medicilor l-a supărat rău pe fotbalist: ruptură musculară!

Hagi a dezvăluit cum l-a găsit pe jucător în vestiar și ce promisiunea i-a făcut: „Nede, din păcate, cred are o ruptură. Nu e uşoară, vom vedea. Îl ducem şi noi în Iugoslavia (n.r. – Serbia), la Marijana (n.r. – Marijana Kovacevic). Asta i-am zis şi eu că era atât de trist la pauză. I-am spus „lasă că mergem la Marijana şi vom vedea”, a spus Hagi, la conferinţa de presă.

  • 8 partide a jucat Dragoș Nedelcu în acest start de campionat.

Florinel Coman, recuperare minune la Marijana Kovacevic

Ultimul care a trecut prin mâinile „vraciului de la Belgrad” a fost Florinel Coman. Vedeta lui Gigi Beceli s-a recuperat într-un timp extrem de scurt după o leziune musculară.

„Iubesc România! Este prima țară care mi-a acceptat metodele, românii au mereu prioritate la mine”, a mărturisit Marjana Kovacevic, pentru ProSport, într-un interviu acordat în urmă cu zece ani.

Gică Hagi dezvăluie rețeta succesului după Farul Constanța – FCSB 3-1

Farul este lider în Superliga, cu 18 puncte adunate din 8 etape. „E o săptămână europeană, jucăm cu echipe din Europa și era un challenge important pentru noi. Suntem pe drumul cel bun, avem un lot bun și ușor-ușor o să vină lucrurile bune.

Ultimul punct al meu din formula de succes e mentalitatea. Să ai o mentalitate, să fii convins de ce faci, să ai curaj. Asta încerc să aduc echipei, să fac acestui grup. Să le dau o mentalitate de învingători, să aibă spirit. Cred că s-a văzut azi în teren.

A fost un meci dificil. Față de CFR, Steaua (n.r. – FCSB) e o echipă mult mai tehnică. Viteză, combinații rapide, dacă le dai spații, așa a venit și golul lor. Dar le-am făcut față, sistemul pe care l-am făcut a funcționat. Am făcut lucrurile bune.

Jucătorii s-au depășit. Eu zic că important e să crezi. Chiar dacă fac multe schimbări necesare, au venit alți jucători care trebuia să se adapteze. Dar nu are rost să zicem vorbe mari. Suntem pe drumul bun, arătăm bine. Călătoria e lungă, vor fi și momente mai puțin bune. Dar grupul arată bine și vestiarul e bun”, a declarat Hagi la finalul victoriei cu FCSB.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622