Astăzi este unul dintre cele mai influente personaje din fotbalul românesc. Este impresara a zeci de fotbaliști, soția unui antrenor de succes și fostă patroană de club din Liga 1. Anamaria Prodan a avut însă o adolescență zbuciumată, despre care puțină lume știe. Și totuși, ea a dat un interviu exploziv, în care spunea: ”Am pierdut case și averi la cazinouri! Toţi banii mei i-am dat la lăutari! Stăteam până dimineaţa la 6 în discotecă”. Se întâmpla în urmă cu șapte ani, când a acceptat să vorbească deschis, cu Revista Ciao!
Prodanca a vorbit despre cea mai întunecată perioadă din viața sa. Se întâmpla la vârsta de 19-20 de ani, când recunoaște că a avut ceva ”derapaje” în decor. Totul s-a întâmplat după dispariția tatălui ei, un cunoscut avocat al vremii, Traian Tănase, cu care a avut o relație specială.
Tata a murit când eu aveam 19 ani, exact în perioada când trebuie să fii cel mai atent, să alegi drumul în viaţă. Ei, eu pentru că în copilărie am fost ţinută din scurt, atunci la 19-20 de ani am avut nişte derapaje. Am început să-mi petrec toate nopţile în discotecă, la Vox Maris. Intrarea era numai pe dolari, dar nu prea avea nimeni. Eu aveam, pentru că eram fata Ionelei Prodan, furam de acasă banii…
O mare parte din perioada aia, nu urâtă, că nu-mi pare niciodată rău de ce am făcut, am uitat-o aproape definitv, dacă poţi să crezi. Mi-am impus atât de mult să uit perioada aia când am ieşit în decor…
Perioada asta de rătăcire a durat vreo trei ani. Trei ani în care toate cazinourile erau ale mele… Am pierdut averi la cazinou! Am pierdut casele mele la cazinou! Pentru că maică-mea s-a enervat şi, ca să-mi acopere datoriile, mi-a vândut apartamentul…, a povestit Anamaria, pentru Ciao!
Prodanca a dezvăluit și cine erau privilegiații vremii, care făceau parte din anturajul select în care se învârtea. Fii de demnitari, copii de artiști, fotbaliști și cele mai frumoase fete ale vremii. Cu toții formau o gașcă rebelă, în care ”distracția” era cuvântul de ordine. Printre ei și Anamaria, fiica regretatei cântărețe de muzică populară Ionela Prodan.
Mulți dintre cei din anturajul meu nu mai sunt pe firmament acum, toţi şi-au revenit. Au avut perioada aia de nebunie, toţi fiind copii de bani gata, a venit nebunia aia de după Revoluţie, cu toate libertăţile alea. Uite, Nadine era cea mai mică din anturajul nostru. Uită-te la ea azi. Băiatul Irinei Loghin, Cip, om de afaceri, are bussiness-urile lui, toate fetele care erau, acum au familii, afaceri foarte mari, fotbaliştii de la vremea respectivă sunt acum antrenori. Fratele meu pe care nu l-am avut niciodată e Mădălin Voicu, Serghei Mizil e fratele meu. Erau prietenii mei, fraţii mei. Ţigănuşu’ mic, Mădălin Voicu, Serghei, cel mai tare din anturaj. Apoi Călin Andrei, băiatul fostului ministru Ştefan Andrei, fetele Mihaelei Ceauşescu, chiar dacă era imediat după Revoluţie, ele erau foarte deştepte şi mişto. O gaşcă super tare! Şi majoritatea au ajuns foarte tari. Călin Andrei e acum director de bancă.
Anamaria Prodan a povestit și cum era viața ei, în acea perioadă tulbure pe care o traversa România. Pentru ea și anturajul ei, totul era însă ”roz” și, conform spuselor sale avea ”atât de mulți bani”, încât își permitea să stea la hoteluri de lux din București și câte o lună!
Viaţa mea era aşa: plecam pe la ora 12 noaptea la discotecă, unde stăteam toată noaptea în cel mai tare anturaj al vremii… Da, stăteam până dimineaţa la şase în discotecă, aveam atât de mulţi bani că îmi era lene şi nu mai era fun să vin acasă. Aşa că dormeam la orice hotel voiam, îmi închiriam şi pe o lună cameră… Întotdeauna am vrut să mă răzbun pe perioada cât am fost închisă, dar nu realizam atunci că eu nu mă răzbunam de fapt pe ei, ci pe mine.
În respectivul interviu, Anamaria Prodan a povestit și perioada în care s-a lăsat de facultate și felul în care a reacționat mama sa la auzul veștii. Impresara își amintește că petrecea nopțile și diminețile la Club A, dar și momentele în care a devenit prietena cântăreților de manele. Se întâmpla la începutul anilor 90, când acest gen muzical nu era atât de popularizat.
M-am lăsat şi de facultate vreo şase luni, până când a avut maică-mea o discuţie foarte serioasă cu mine şi începusem să mă mai duc, dar tot viaţa asta o aveam. Apoi a apărut nebunia cu after-hour, mă duceam şi în club A. Acum se zice că „acolo se duc cretinii”. Nu, acolo se duc oamenii deştepţi, era muzică mişto, altceva… Eu le-am îmbinat mereu. Dacă am făcut pian, îmi plăcea muzica bună, apoi m-am împrietenit cu cei care cântau manele. Fiecare gen muzical e binevenit la momentul potrivit. La o nuntă ce să fac, să ascult Mozart?
Recunoscută ca o apropiată a maneliștilor, cu care nu s-a sfiit să se afișeze de-a lungul vremii, Prodanca a dezvălui că a dat foarte mulți bani la lăutari. Și totuși, a făcut asta nu pentru a ”se da șmecheră”, ci pentru că știa de la mama ei ce înseamnă să cânți pentru oameni, susține ea.
Niciodată nu am ţinut cont! Toţi banii mei i-am dat la lăutari! Toţi ce făceam dădeam la discotecă, la lăutari şi la cazinou. Îi împărţeam în mod egal. Pentru că maică-mea era cântăreaţă ştiam ce înseamnă să cânte un om şi să scuipe sânge dimineaţa. Eu ştiu cum trăiesc oamenii ăştia. Şi eu dacă îl ţin la mine la masă să-mi cânte, e normal să-l răsplătesc, pentru că el cinci zile el stă să se refacă. Lumea zice că dai bani la lăutari ca să te umfli, să fii şmecher. Nu! Eu n-am dat bani ca să fiu şmecheră, eu am dat pentru că ştiam ce înseamnă meseria asta.
Mama mea a fost Dumnezeul muzicii populare! Când apărea mama şi Dolănescu, nu pot să uit cum lumea fugea după ei şi le pupa picioarele şi mâinile, doreau doar să-i atingă. Aşa că, eu de multe ori râd şi îi spun maică-mii că e Michael Jackson, povestea Anamaria la acea vreme, când mama sa încă trăia.