Proaspăt medaliată cu bronz la “europene”, Eliza Samara dorește să reediteze performanța și la Tokyo. În vârstă de 32 de ani, Samara a obținut cea mai bună performanță din delegația României la Campionatul European de tenis de masă de la Varșovia. Ea a câștigat medalia de bronz după ce a trecut de Hana Arapovic în optimi cu scorul de 4-2 și de Christina Kallberg în sferturile de finală cu același scor. Calificarea în semifinale i-a asigurat medalia de bronz.
Samara nu a reușit însă mai mult. Ea a fost învinsă în semifinale de nemțoaica Petrissa Solja cu scorul de 2-4. Acum, sportivii români au revenit în țară unde își vor începe pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. În Japonia, România va fi reprezentată în turneul de tenis de masă de Bernadette Szocs și Eliza Samara în proba feminină, respectiv de Ovidiu Ionescu în proba masculină. De asemenea, România va avea și echipă feminină, dar și echipă mixtă, formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs.
La revenirea de la Varșovia, Samara a declarat că și-ar fi dorit mai mult de la acest Campionat European. Și că își dorește ca la Jocurile Olimpice reprezentanții Românie să atingă o formă mult mai bună și să se bată pentru medalii.
A fost o săptămână mulțumitoare, dar mereu e loc de mai bine. Mi-aș fi dorit să câștig cu Solja să joc pentru aur. Mereu meciurile mele au fost pe muchie de cuțit la acest Campionat European. Aceste meciuri le iau ca pe o verificare pentru Tokyo. Sper și îmi doresc ca la Jocurile Olimpice să fim toți în altă formă, mai bună decât cea pe care am arătat-o ca la acest Campionat European”, a spus Eliza Samara potrivit Realitatea Sportivă.
Eliza Samara s-a antrenat la începutul anului în Japonia în perspectiva Jocurilor Olimpice din această vară. Ea a oferit un interviu în exclusivitate pentru PlaySport, în care a explicat avantajele pregătirii alături de sportivele asiatice, care sunt considerate a fi cele mai bune din lume.
Perioada aceasta fără turnee și fără meciuri țările din Europa m-a făcut să accept să vin în Japonia și să petrec cât mai mult timp aici. Încerc să iau ce e mai bun din fiecare antrenament și din fiecare meci. Am avut șansa sa joc meciuri chiar cu japonezele din lotul național și olimpic. Sportive pe care e foarte posibil să le întâlnesc la Jocurile Olimpice din vară.
Mă ajută foarte mult, dar trebuie să știi și ce să iei din tot acest timp petrecut aici. Eu mi-am filmat toate antrenamentele și toate meciurile. Iar seara mereu mă uit și analizez ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine în ziua respectivă”, a spus Samara în ianuarie.