Kate își reia programul public după câteva luni în care s-a concentrat pe lupta împotriva cancerului.
Supusă unei intervenții chirurgicale abdominale, prințesei i s-au recomandat și câteva serii de ședințe „preventive” de chimioterapie. Prezențele sale publice au devenit o raritate în ultimele luni, dar Kate a fost prezentă la ziua Regelui Charles, în iunie, iar astăzi a venit în tribunele de la Wimbledon pentru finala masculină a turneului de Grand Slam. Îmbrăcată într-o superbă rochie mov, Kate a atras toate privirile. A fost aplaudată în picioare de miile de fani prezenți la meciul dintre Carlos Alcaraz și Novak Djokovic.
Kate a luat apoi loc lângă fiica sa, Charlotte. Este numai a doua apariție publică a soției lui William din 2024. Kate și Charlotte s-au bucurat la maximum de timpul petrecut împreună. Cele două au fost surprinse râzând în mai multe rânduri. Kate a și postat pe contul său de Twitter un mesaj: „Este fantastic să revin la Wimbledon!”