Primul transfer făcut de Adrian Mutu la Rapid după victoria categorică împotriva lui Sepsi

George Drafta 21.01.2023, 09:28
Primul transfer făcut de Adrian Mutu la Rapid după victoria categorică împotriva lui Sepsi

După victoria categorică cu Sepsi, rapidiştii au mai primit o veste bună.

Suporterii trupei din Grant au aflat numele primului transfer din această iarnă. Nigerianul Funsho Bamgboye, în vârstă de 24 de ani va ajunge în Giuleşti, urmând să creeze concurenţă în ofensiva Rapidului, conform celor de la Fanatik. Se pare că africanul ar putea evolua chiar în meciul din etapa următoare contra celor de la Universitatea Cluj.

Fost internaţional de juniori, Bamgboye a evoluat în carieră doar în campionatul Ungariei. Sub contract cu Fehervar până în vara acestui an, atacantul a marcat doar 2 goluri în această stagiune din 11 meicuri disputate de el în prima ligă din ţara vecină. Nici sezonul trecut nu a fost mai mai prolific pentru Bamgboye.

A punctat doar o singură dată în 20 de partide disputate pentru formaţia la care este coechipier cu românul Claudiu Bumba. Înainte să ajungă la actuala sa grupare, nigerianul a mai bifat o experienţă de doi ani şi la Haladas Szombately. Cel mai important moment al carierei lui de până acum a fost titlul mondial cucerit cu reprezentativa U17 a ţării sale la ediţia din 2015 a competiţiei.

Mutu aşteaptă şi alte întăriri

Victor Angelescu anunţa două mutări la echipă în urmă cu câteva zile, iar una dintre ele s-a concretizat deja. Mutu mai aşteaptă şi alţi jucători improtanţi care să ajute clubul să îşi îndeplinească obiectivele în acest sezon. Unul la finalul căruia gruparea va aniversa centenarul.

„Nu facem transferuri doar de dragul de a face. Ne gândim bine la ce jucători vrem să aducem, vrem să ne ajute acum. Nu are rost să ne grăbim, mai ales că avem o echipă omogenă. Deocamdată am rezolvat un transfer, cu ceilalți suntem în negocieri”, a declarat antrenorul rapidist la finalul întâlnirii cu Sepsi.

Dugandzic, one man show la debutul în 2023

Bamgboye va avea concurenţă serioasă în atacul alb-vişiniilor. Dugandzic a arătat o formă de zile mari chiar la primul meci oficial al Rapidului din noul an.

Bamgboye, într-un duel cu adversarii de la Ferencvaros, sursă foto: MOL Fehervar Facebook
Bamgboye, într-un duel cu adversarii de la Ferencvaros, sursă foto: MOL Fehervar Facebook

„Mă bucur pentru Dugandzic, dar în special pentru echipă. A înscris 3 goluri astăzi, a avut și o bară. Per total, am întâlnit o echipă puternică și am jucat spectaculos, cu intensitate. Au fost momente în care au venit și ei peste noi, era normal.

Probabil că terenul ar fi arătat altfel într-o lună cu soare. Giuleștiul este una dintre forțele noastre, cu publicul în spate echipa se exprimă altfel, împinsă de la spate de suporteri. Le mulțumim pe această cale. E o victorie importantă. Cred că cei care au intrat și-au făcut datoria, scorul cred că spune totul”, a mai apreciat tehnicianul de 44 de ani.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622