Războiul din Ucraina are efecte tot mai puternice și asupra sportului din Rusia. Sancțiunile aplicate de statele occidentale se resimt și la nivelul fotbalului din prima ligă rusească. Pe fondul acestei situații, patronul lui Spartak Moscova susține că și-a pierdut aproape toată averea.
Repercusiunile războiului din Ucraina se resimt tot mai puternic și în Rusia. În urma sancțiunilor drastice luate de țările occidentale, sportul rusesc pare să intre în criză cât de curând. Pe fondul acestei situații, fotbalul din Rusia a primit recent o lovitură dură.
Patronul celor de la Spartak Moscova, Leonid Fedun, susține că și-a pierdut 99% din avere. Oligarhul rus deține 9,2% din acținile companiei petroliere Lukoil. Conform celor de la Forbes, înaintea izbucnirii războiului din Ucraina, averea lui Fedun era evaluată la 6,7 miliarde de dolari. Din cauza problemelor economice grave ce au lovit Rusia după începerea războiului, oligarhul rus se confruntă cu pierderi financiare uriașe.
Așadar, Fedun a spus că situația lui este dificilă. A spus că a pierdut 99 la sută din avere. Sunt banii lui privați, îl doare buzunarul. Spartak Moscova și Krasnodar au probleme financiare mari. E greu pentru toate echipele din țară”, a declarat Vladimir Afanasiev, membru în comitetul executiv al Federației Ruse de Fotbal.
Leonid Fedun s-a născut în Kiev și este un opozant al președintelui Vladimir Putin. Oligarhul a cerut în repetate rânduri încetarea războiului din Ucraina. De-a lungul timpului, Fedun a făcut investiții uriașe la clubul moscovit. În trecut, el a investit nu mai puțin de 500 de milioane de dolari în stadionul echipei.
În situația actuală, Leonid Fedun ar putea fi nevoit să vândă Spartak Moscova, echipă de mare tradiție în fotbalul rusesc.
La finalul lunii februarie, cotidianul Bild, citat de News.ro, a anunțat că duelul Spartak Moscova – RB Leipzig din optimile UEFA Europa League nu va mai avea loc. Nemții urmează să se califice direct în sferturile de finală, pentru că Spartak Moscova va fi eliminată din competiție. Meciurile din optimile Europa League vor avea loc pe 10 și 17 aprilie.
Directorul sportiv de la RB Leipzig, Oliver Minzlaff, a confirmat că UEFA a luat deja decizia cu privire la soarta celor de la Spartak Moscova.
Meciurile noastre cu Spartak vor fi anulate. Menținem o legătură strânsă cu forul continental și avem încredere totală în UEFA și deciziile ei”, a declarat Oliver Minzlaff.
Mai mult, UEFA a decis ca finala Champions League din acest sezon să fie mutată de la Sankt Petersburg. Meciul se va disputa acum pe Stade de France, la Paris.