A sosit momentul mult așteptat pentru Radu Drăgușin. Adus ca prima rezervă de fundaș central la Tottenham, românul are acum oportunitatea a de a intra în primul „11″, după accidentarea olandezului Micky Van de Ven.
Anunțul privind șansa lui Drăgușin a fost făcut în presa străină. Football London îl consideră pe fundașul central român înlocuitorul perfect pentru olandezul Van de Ven.
Mai precis, „Drago” ar putea intra ca titular în duelul celor de la Spurs cu Fulham, în deplasare, programat pentru 16 martie, în Premier League.
„Drăgușin a părut foarte confortabil cu Romero alături și a demonstrat tuturor că Spurs are un jucător care se poate integra oricând este nevoie. A fost foarte liniștit cu mingea la picior, 34 de pase dintre cele 39 fiind reușite. A blocat două mingi, a recuperat de două ori, a respins o dată și a avut o intercepție în victoria cu 4-0. A fost o zi mare pentru club având în vedere victoria importantă în lupta pentru top 4, dar și o zi uriașă pentru Drăgușin.
Drăgușin va căuta acum să contribuie constant până la EURO 2024, când va reprezenta România, însă totul poate depinde de data la care Van de Ven va putea reveni pe teren. Urmează meciul cu Fulham de sâmbătă, iar ulterior două săptămâni de pauză pentru meciurile echipelor naționale.
Dacă va exista orice urmă de îndoială în legătură cu starea de sănătate a lui Van de Ven pentru meciul cu Fulham, cea mai bună variantă pentru Tottenham ar fi să îi ofere suficient timp olandezului pentru a se recupera complet, iar la meciul cu Luton, primul după pauză, să fie apt. Dacă până acum era o problemă majoră când unul dintre Romero sau Van de Ven lipsea, acum există o rezervă capabilă pe care Tottenham se poate baza”, au scris cei de la Football London, care a titrat „Radu Drăgușin e gata să răspundă problemei lui Ange Postecoglou în timp ce Tottenham îl așteaptă pe Micky van de Ven”.
Radu Drăgușin a jucat în patru meciuri până acum, la Tottenham. Cel mai mult a jucat în ultima partidă, Aston Villa – Tottenham 0-4, 42 de minute, după ce i-a luat locul olandezului accidentat.
Concret, Drăgușin și-a făcut debutul la Manchester United – Spurs, pe 14 ianuarie, când a bifat 6 minute. S-a terminat 2-2. A mai jucat 3 minute cu Brentford și două minute cu Everton. În alte 4 meciuri, el a fost rezervă neutilizată