Alexandru Mățan (23 de ani) este primul jucător la care antrenorul Adrian Mutu renunță. Adus la Rapid în luna august a acestui an, Mățan a evoluat doar 6 meciuri pentru gruparea din Giulești și a dezamăgit complet.
Seria de ghinioane continuă pentru tânărul Alexandru Mățan, iar după mai puțin de 6 luni de zile de la transferul său la Rapid, mijlocașul este pe punctul de a deveni primul jucător la care Adrian Mutu renunță.
De altfel, Mățan a apucat să evolueze doar 6 partide pentru giuleșteni, deorece în disputa cu FC U. Craiova de pe 6 septembrie a suferit o accidentare la un deget de la picior.
La ultimele 7 meciuri nici măcar nu s-a aflat în lotul lui Adrian Mutu, iar șansele ca el să mai joace vreun meci pentru Rapid sunt infime.
Site-ul digisport.ro susține că antrenorul Rapidului s-a obișnuit deja cu gândul că Alex Mățan se va despărți de echipă, el fiind doar împrumutat de la Columbus Crew, din SUA, până la data de 31 decembrie 2022.
Iar cum cifrele sale au fost modeste, în cele 6 dueluri jucate nereușind să înscrie vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă, s-a ajuns la concluzia că ar fi mai bine pentru Mățan să revină la Columbus.
O veste bună pentru Alex Mățan ar putea veni din SUA. Tot sursa citată dezvăluie faptul că formația din MLS este și ea încântată de revenirea lui Mățan, deoarece antrenorul a fost înlocuit recent și românul ar putea primi mai multe șanse.
Presezonul din SUA începe în luna ianuarie a anului 2023, iar Alex Mățan va avea ocazia de a-l impresiona pe noul tehnician.
Caleb Porter, cel care i-a fost antrenor lui Mățan la Columbus, a fost demis pe 10 octombrie, după mai bine de doi ani petrecuți la cârma echipei.
Momentan, de Columbus se ocupă interimarul Pablo Moreira, însă în perioada următoare conducerea va numi în nou antrenor. Printre numele vehiculate în presa din State se regăsește și cel al lui Tata Martino, fost antrenor al Barcelonei și selecționer al Argentinei și actual selecționer al Mexicului.
Tata Martino va deveni liber de contract după Campionatul Mondial din Qatar, iar Columbus Crew l-ar putea convinge să revină în MLS. În sezonul 2017 – 2018, Tata Martino a mai fost pe banca lui Atlanta.
Revenind la Alexandru Mățan, el a adunat în tricoul lui Columbus Crew 37 de apariții, fără să se facă remarcat cu vreun gol sau cu vreo pasă decisivă. Cota de piață a mijlocașului român este de 1.300.000 de euro, potrivit Transfermarkt.