Cătălin Cîrjan (19 ani) este marele pariu al Rapidului. Mijlocașul ofensiv de la Arsenal a fost urmărit toată vara de șefii din Giulești și până la urmă s-a realizat transferul. Jucătorul este împrumutat pentru un sezon, cu o clauză de cumpărare.
Mijlocașul ofensiv va fi, aproape sigur, titularul U21 al Rapidului în acest sezon și Adrian Mutu are așteptări mari de la tânărul fotbalist. Acesta este și el dornic să arate ce poate.
„Dacă era după mine semnam din prima clipă, am așteptat și eu mult acest transfer. Chiar răspundeam la mesaje fanilor, le-am spus că nu este vina mea că durează atât. De când am jucat la 14 ani în Giulești, în Cupa României, visez să vin să joc pentru acești fani.
La Arsenal a fost ceva extraordinar, m-am întâlnit cu jucători cu care nici nu visam să mă antrenez, precum David Luiz sau Mesut Ozil. Doream mai mult de acolo, nu a ieșit, dar acum de abia aștept să joc, să arăt ce pot. Am avut multe oferte, dar eu am vorbit cu familia, am avut discuții cu domnul Mutu, cu domnul Șucu și mi-am dat seama că Rapid e cea mai bună alegere. Mă simt bine fizic, am avut un sezon trecut bun, sunt gata să arăt ce pot. Am văzut multă lume care spune că nu am jucat la echipe de seniori, că este o problemă. O să vedem pe teren dacă este așa. Știu că este presiune, că vin de la Arsenal, dar nu am probleme, de aceea m-am apucat de fotbal. Am trecut și de problemele cu accidentările, am depășit momentul, acum sunt foarte bine”, a comentat jucătorul, pentru canalul oficial al clubului.
Cîrjan este fericit că, după ce a lucrat cu Arteta, acum va avea șansa să se antreneze sub comanda lui Adrian Mutu
Mikel Arteta este un antrenor foarte bun, mi-a zis mereu să intru cu zâmbetul pe buze pe teren. Acum aștept să mă antreneze cu domnul Mutu, chiar și cei de la Arsenal s-au mirat când au auzit că el este antrenor, au fost bucuroși. Au zis că este o adevărată legendă și am ce învăța de la el. Mă gândesc doar la titlu, de aceea am venit
Speram să fiu și eu aici (Europeanul de tineret – n.red), staff-ul a decis altceva, eu îi respect, le urez succes, iar dacă voi fi convocat o să dau tot ce pot, a mai explicat fotbalistul