Mihai Stoica a vorbit despre înfrângerea lui Dinamo București din primul meci al anului. Team-managerul celor de la FCSB a analizat partida de la Pitești a „câinilor roșii”.
Team-manager la FCSB și analist sportiv la Telekom Sport, Mihai Stoica a vorbit despre desfășurarea partidei de pe stadionul „Nicolae Dobrin”.
Fac și eu ca Nistor. Dacă am face un rezumat al acestui meci, fără cele trei goluri, toată lumea ar spune că s-a jucat la o singură poartă. Dinamo a avut ocaziile, însă asta nu e ceva nou. Au mai fost, cu Rednic pe bancă. meciuri dominate de Dinamo, dar pierdute incredibil. Trece timpul, trec etapele și Dinamo nu are puncte” a spus oficialul roș-albaștrilor pentru Telekom Sport.
De asemenea, el a menționat și care ar fi scenariul ideal, în viziunea lui, pentru ca Dinamo să se salveze de la retrogradare.
Ar fi ideal ca Dinamo să nu termine la mai mult de 10 puncte de locul 14. Să înceapă play-out-ul la mai puțin de șase puncte distanță de locul care duce la baraj” a completat acesta.
Flavius Stoican, tehnicianul lui Dinamo București, i-a replicat oficialului de la FCSB.
Am văzut declarațiile lor despre jucătorii noștri, am văzut că cei de la FCSB au spus că suntem vai de capul nostru, vom vedea ce se va întâmpla în meciul direct” a replicat antrenorul alb-roșiilor.
MM Stoica i-a replicat.
Bate câmpii. Eu am încercat să scot ce e mai bun din ce joacă Dinamo. Îmi doresc ca ei să joace în continuare în Liga 1” a răspuns MM.
De asemenea, acesta a mai adăugat o ironie legată de partida pe care se va juca derby-ul Dinamo București – FCSB.
Bine că ne bagă în toloaca aia, în acea plantațe din care mai lipsesc doar cartofii”.
Dinamo București – FCSB se joacă duminică, 30 ianuarie, de la ora 20.00.
După demiterea lui Mircea Rednic și aducerea lui Flavius Stoican, Dinamo București a făcut o serie de transferuri. În primul rând, „câinii” au reziliat contractele cu mai mulți jucători și, cel mai probabil, mai urmează câțiva. Dintre aceștia, Espinosa, Vestenicky, Gluhakovic, Neicuțescu sau Răzvan Popa au încheiat socotelile cu echipa, pe când Moldoveanu și Sorescu au plecat la alte echipe.
În „Ștefan cel Mare” au fost aduși Chesneau, Patriche, Tomozei, Pierret, Buleică și Jovanovic. De asemenea, lotului lui Stoican ar urma să se alăture și Jonathan Rodriguez, Cristiano Figueiredo și Nikola Mandic.