Primele minute pentru Daniel Boloca în tricoul Italiei. Unde se află românul la acest sfârșit de an

Radu Bordei 21.12.2022, 19:59

Echipa națională este gata să mai primească o lovitură grea, Daniel Boloca deja s-a pregătit cu selecționata Italiei. Roberto Mancini încearcă să îl convingă pe mijlocașul de 24 de ani. Acesta a fost folosit doar câteva minute de Edi Iordănescu, iar acum poate fi „furat” de campioana Europei.

Roberto Mancini, atac decisiv la Daniel Boloca. Mai are vreo șansă România?

Daniel Boloca este născut și crescut în Italia, la Chieri. Are origini românești, dar foarte puține legături cu înaintașii săi. Vorbește foarte puțin limba română și nu a avut nici măcar pașaport românesc. Mijlocașul lui Frosinone a fost descoperit de Edi Iordănescu. Acesta l-a convocat la ultimele patru partide ale naționalei. Nu l-a folosit deloc în meciul oficial cu Bosnia și i-a acordat doar câteva minute cu Slovenia. Amicalul de la Cluj a fost pierdut de „tricolori”, 1-2.

Cu toate acestea, italienii îl apreciază mult pe fotbalistul din Serie B, pe care îl văd ca un mijlocaș de mare potențial. Nu degeaba a fost convocat de Roberto Mancini la un stadiu de pregătire, pe final de an. Selecționerul a vrut să vadă la lucru pe fotbaliștii care nu sunt în vederile sale mereu. Iar Boloca este unul din oamenii urmăriți de fostul mare atacant.

Boloca, pierdut de Edi Iordănescu din cauza unui minut?

Descoperit și chemat la națională de Edi Iordănescu, Daniel Boloca ar putea ajunge să îmbrace tricoul Italiei. Iar explicația este una incredibilă. Selecționerul României l-a folosit doar 6 minute în cele patru meciuri în care a fost convocat. Dar timpul petrecut în tricoul naționalei a fost la meciul amical cu Slovenia. Dacă i-ar fi acordat un minut cu Bosnia, ultimul meci oficial jucat de tricolori, atunci Daniel Boloca nu ar mai fi fost un caz.

Din România încep să-l sune insistent, băiatul trage însă de timp pentru că visează la convocarea lui Mancini, dar telefonul întârzie să apară. Între timp, federația din România îi bate la ușă și iată-ne ajunși la meciul din Liga Națiunilor cu Bosnia.

Un minut de joc ar fi fost de ajuns și Daniel ar fi trebuit să renunțe definitiv la Italia. În schimb, a rămas pe bancă, debutând două luni mai târziu, împotriva Sloveniei. Într-un amical, totuși.

Iar regulile sunt clare: contează doar meciurile din competițiile oficiale. Astfel, Boloca rămâne pe „piață”. Mancini nu mai ezită și îl cheamă pentru stagiul de sfârșit de an. Da, acum România pare foarte departe, au mai scris italienii.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622