Au apărut primele imagini cu concurenții de la America Express 2024. Fanii emisiunii au fost încântați să vadă fotografiile din noul sezon, care se filmează chiar acum în Columbia, apoi în Ecuador, iar apoi în Guatemala.
Cursa de la la „America Express” 2024 a început deja, iar filmările sunt în plină desfășurare. Cei care administrează contul de Instagram al emisiunii au publicat câteva imagini cu vedetele care participă la America Express – Drumul Soarelui.
Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață, și jurnalista de război Sonia Simionov, creatoarele de conținut Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș, sunt concurenții care au acceptat provocarea celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1. Unii dintre ei au fost surprinși în ipostaze neașteptate.
Fotografiile cu concurenții ”America Express 2024” s-au viralizat rapid. Ei au au predat telefoanele echipei de producție sâmbătă, 27 mai, când au început cursa pentru marele premiu, după care au pus osul la treabă.
Romică Țociu a fost fotografiat în timp ce se afla alături de băiatul lui la careu, ambii cu ghiozdanele în față, pregătiți de cursă. Cleopatra Stratan și Edward Sanda au fost și ei surprinși la careu.
Nici Iuliana Pepene nu a scăpat din vizorul fotografului. Prezentatoarea știrilor matinale de la Antena 1 a fost surprinsă alături de colega ei, Sonia Simionov.
Înainte să pornească în aventura din America, Iuliana Pepene a spus că iubește adrenalina și că are încredere că se va descurca în acest concurs.
Aventura America Express este o adevarată provocare, având în vedere diferența de formate: platoul de știri de la Observator, unde ne vedem în fiecare dimineață, și dinamica unui super reality-show.
Sunt un om activ, nonconformist , cu simțul umorului, iubesc adrenalina, lucruri pe care oamenii le știu mai puțin despre mine și mă bucur că vom avea ocazia să ne cunoaștem și altfel.
Sunt foarte încântată să fac echipă cu Sonia, ne știm de mulți ani și sunt convinsă că experiența tuturor evenimentelor la care a luat parte o va ajuta și aici, are skill-uri potrivite pentru această competiție, este ambițioasă, inteligentă și are abilitatea de a interacționa cu oamenii. Ambiția nu ne lipsește niciuneia și cred cu tărie ca suntem o amenințare pentru celelalte echipe.”, a scris prezentatoarea tv pe pagina personală de Facebook.
Iulia Albu a fost și ea surprinsă printre concurenții de la America Express. Criticul de modă a transmis că este pregătită să treacă prin această experiență, care cu siguranță va fi una de neuitat atât pentru ea, cât și pentru actualul ei iubit.
Este oficial #teamMAIIA America Express începe acum! El este Mike și, chiar dacă îmi cântă la vioară nu întotdeauna îmi cântă și în strună. My partner in craziness and life. Nu sunteți pregătiți pentru ce urmează.”, a scris criticul de modă pe rețelele de socializare, înainte să părăsească România.