Nicolae Stanciu (28 de ani) a debutat în campionatul Chinei. Mijlocașul a fost integralist în victoria celor de la Wuhan Three Towns, 4-0 cu Hebei. Stanciu a nu a fost convocat de Edi Iordănescu pentru cele patru meciuri ale naționalei din Liga Națiunilor, din luna iunie.
Transferul lui Stanciu în China, de la începutul acestei primăveri, a surprins. Mijlocașul a plecat de la Slavia Praga în schimbul a 4 milioane de euro și semnat cu nou promovata Wuhan Three Towns. Alegerea i-ar putea închide porțile la națională, în ciuda asigurărilor venite dinspre Edi Iordănescu.
După o lungă așteptare, cauzată de pandemia de COVID -19 din China, Nicolae Stanciu îi dă lui Edi Iordănescu o primă veste bună. A început să joace.
Românul a fost titular și a prins și fluierul final pe teren, în victoria la scor a celor de la Wuhan Three Towns cu Hebei, 4-0. Partida a contat pentru prima etapă a campionatului. Totuși, diferența mare de fus orar dintre China și România i-ar putea pune capăt, pentru moment, carierei internaționale a fostului jucător de la FCSB.
Edi Iordănescu a comentat lipsa mijlocașului, după debutul nefast din luna martie. România a pierdut cu Grecia, 0-1, și a remizat în Israel, 2-2.
„Sincer, am simțit lipsa lui Stanciu la echipa națională. Chiar și băieții comentau lucrul ăsta. E o problemă cu Nicușor, care mă îngrijorează foarte tare.
Deja problema cu distanța am pus-o în plan secund, pentru că ne ajută calendarul. În sensul în care putem să nu-l folosim în primul meci, ci în al doilea. Oricum, va fi foarte greu să-i folosim în toate patru jocurile.
Din păcate, situația medicală din China este dramatică, din ce știu. Sunt foarte multe probleme, sunt izolați, nu se pregătesc așa cum trebuie și n-au început competiția.
Din ce mi-a zis Stanciu, am vorbit chiar acum câteva zile, nici nu știe ceva concret, când va începe. Asta poate fi o problemă majoră, pentru că nu joacă deloc”, a spus Edi Iordănescu, la Digi Sport.
Nicolae Stanciu are 54 de selecții și 11 goluri pentru echipa națională.
E o situație extrem de delicată. Trebuie să ținem cont de fusul orar, care te distruge. Primul meci de la convocare este la 4,5 zile. Poate fi folosit la al doilea meci, dar va fi destul de dificil. Din păcate, noi am pierdut un jucător bun. Un lider și un jucător experimentat. Mult mai matur în joc. Ne va lipsi,
Adi Mihalcea, despre Nicolae Stanciu, la Playsport Live