PSG a realizat o campanie de transferuri de senzație în vara acestui an. Șeicii care dețin clubul au adus pe Parc des Princes nume extrem de grele ale fotbalului mondial.
Lionel Messi, Sergio Ramos, Gianluigi Donnarumma și Georginio Wijnaldum au semnat cu vicecampioana Franței din postura de jucători liberi de contract. De asemenea, parizienii l-au adus pe Achraf Hakimi de la Inter Milano în schimbul sumei de 60 de milioane de euro.
Însă, la numai două luni de la această performanță managerială remarcabilă, au început deja să apară problemele. Mai întâi a apărut informația conform căreia Sergio Ramos ar urma să fie cedat în ianuarie, după ce încă nu a jucat niciun minute pentru PSG.
Iar acum Georginio Wijnaldum a dezvăluit că are anumite nemulțumiri legate de faptul că nu prinde foarte multe minute de joc sub comanda lui Mauricio Pochettino. Așa cum se aștepta în momentul în care a semnat cu gruparea din capitala Franței.
Nu pot să spun că sunt pe deplin fericit. Pentru că situația nu este ceea ce mi-am dorit. Dar așa e fotbalul și va trebui să învăț să mă descurc cu asta. Sunt un luptător. Trebuie să rămân pozitiv și să muncesc din greu pentru a întoarce lucrurile în favoarea mea.
Am jucat mult în ultimii ani, am fost mereu pregătit din punct de vedere fizic și am evoluat și foarte bine. Situația aceasta este ceva diferit și trebuie să mă obișnuiesc. Eram foarte entuziasmat de acest nou pas și acum se întâmplă asta. Este foarte dificil.
Cred că este un motiv de îngrijorare pentru orice jucător. Te îngrijorezi dacă nu joci. Dar e abia începutul sezonului. Se mai pot întâmpla multe lucruri și eu rămân pozitiv”, le-a spus mijlocașul central olandez conaționalilor de la NOS.
În vârstă de 30 de ani, Wijnaldum a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui Liverpool în ultimii 5 ani. Pe Anfield Road, olandezul a câștigat un titlu în Premier League, un trofeu UEFA Champions League, o Supercupă a Europei și un Campionat Mondial al cluburilor.
Lumea fotbalului a primit un anunț care i-a îngrijorat pe toți fanii acestui sport. Neymar a anunțat că cel mai probabil Campionatul Mondial din Qatar va fi ultimul pentru el la naționala Braziliei. În acest context, se naște întrebarea dacă nu cumva starul lui PSG plănuiește deja și o retragere definitivă din activitatea de fotbalist în următorii 3-4 ani.
Cred că este ultimul meu Campionat Mondial. Îl văd ca pe ultimul deoarece nu ştiu dacă mai am putere mentală să fac faţă fotbalului. Voi face totul să iasă bine, voi face totul să câştig cu ţara mea şi să realizez visul pe care îl aveam de când eram mic. Sper să pot face asta”, a spus Neymar pentru DAZN.