Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a oferit prima reacție după transferul lui Deian Sorescu la FCSB. Acesta s-a bucurat enorm la aflarea veștii că fotbalistul ce a jucat la Rakow în prima parte a sezonului vine sub comanda lui Mihai Pintilii.
Deian Sorescu a ales să semneze cu FCSB, după ce nu a reușit să se adapteze în Polonia, la FCSB. Cel ce a insistat cel mai mult ca trasferul, pe drept de împrumu,t, să se realizeze, a fost Mihai Stoica.
Managerul general de la FCSB a fost și primul oficial al echipei ce a confirmat transferul. El a expus și numărul pe care îl va purta Sorescu.
”Acum avem și un număr 22”, a fost mesajul cu care Mihai Stoica a stârns peste 1000 de like-uri pe Facebook, în doar o oră.
Reacția lui ”Meme” vine la doar o zi după ce anunțase că transferul lui Sorescu la FCSB a picat din cauza cerințelor financiare prea mari ale polonezilor. În final, Becali a acceptat să plătească 150.000 de euro în schimbul împrumutului lui Sorescu.
„Da, împrumut cu clauză de cumpărare. Niciun ban pentru împrumut, aşa se fac, mai ales când preiei tot salariul, cu toate că nu sunt de acord cei de la Rakow.
S-a terminat! Depinde când îşi reconsideră poziţia, noi săptămâna următoare jucăm în campionat. Momentan, azi, nu e nimic. S-a terminat orice discuţie! Da! Eu cred că nu, dar eu ştiu ce gândesc cei din Polonia? Noi suntem deschişi în condiţiile noastre”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Tot Mihai Stoica anunța în urmă cu câteva zile că FCSB nu va face transferuri în această pauză competițională: ”Nu cred că mai facem vreun transfer, deși până pe 13 februarie mai e”.
La Rakow, absența lui Deian Sorescu va fi resimtiță cel mai mult de celălalt român din lotul polonezilor. Bogdan Racovițan, fundaș transferat împreună cu Deian Sorescu, dar nu de la Dinamo, ci de la FC Botoșani, rămâne în lotul liderului.
Racovițan s-a declarat surprins de plecarea colegului său. Acesta îi va simți lipsa și spune că despărțirea este grea, mai ales că ei erau colegi de cameră.
„A plecat Deian? Nici nu știam. Dacă urmez să plec și eu? Nu! Deocamdată nu este planul să plec și eu. Da, am stat în cameră cu Deian până acum. O să-l pierd, îmi pare rău, ne înțelegeam foarte bine, dar ăsta e fotbalul. Eu îi doresc numai bine dacă asta e cea mai bună decizie pentru el.
Nu am vorbit nimic mai special cu el. Săracul, din păcate, situația lui nu este foarte bună. Eu i-am zis că o să-mi fie dor de el și sper să ne regăsim la națională. (n.r – De ce nu e bună situația lui?) Pentru că n-a jucat, pentru că trebuie să plece. Eu consider că situația nu e bună.
Eu am petrecut numai momente bune cu el și va fi în sufletul meu toată viața”, a spus Bogdan Racovițan.
Portari: Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad, Alexandru Maxim
Fundași: Valentin Crețu, Alexandru Pantea, Denis Haruț, Joyskim Dawa, Luca Ciobanu, Sorin Șerban, Risto Radunovic, Joonas Tamm, Ovidiu Popescu, Iulian Cristea
Mijlocași: Adrian Șut, Boban Nikolov, Malcom Edjouma, Darius Olaru, Răzvan Oaidă, Vlad Tudor, Daniel Toma, David Popa, Eduard Radaslavescu
Atacanți: Andrei Cordea, Andrea Compagno, Octavian Popescu, David Miculescu, Florinel Coman, Billel Omrani