S-a închis „telenovela” Radu Drăgușin! Juventus a avut prima reacție după ce internaționalul român, parte a echipei naționale de tineret, a fost transferat sub formă de împrumut. Fundașul a avut de unde alege.
În această vară s-a creat o adevărată telenovelă în jurul transferului lui Radu Drăgușin. Fundașul român de 19 ani a semnat prelungirea contractului cu Juventus, însă a fost curtat de Cagliari, Vitesse, FC Copenhaga, și RB Leipzig. La final de perioadă de mercato, Sampdoria a obținut împrumutul pe un sezon. Echipa din Torino a postat un mesaj prin care anunță oficial transferul.
Radu Drăgușin va purta oficial tricoul Sampdoriei în acest sezon, pe o durată temporară, până pe 30 iunie 2022. Această mutare reprezintă o altă șansă pentru fundașul lui Juventus de a-și încerca norocul în campionatul de top al Italiei. După ce și-a petrecut cariera la echipele de copii ale lui Juventus, el a trecut la nivelul U23 al echipei, pentru ca uterior să fie promovat la echipa mare în sezonul 2020/2021. Apoi și-a făcut debutul la prima echipă în decembrie 2020, în Champions League, pentru ca apoi să joace și în campionat, la distanță de câteva zile.
Radu pleacă din Torino câștigând Cupa Italiei Serie C, câștigată în sezonul 2019/2020 cu echipa U23 a lui Juventus, precum și Super Cupa și Cupa Italiei, câștigate cu prima echipă în ediția trecută.
Mult noroc, Radu!”, se arată în mesajul postat pe site-ul lui Juventus.
Dan Drăgușin, tatăl jucătorului, a confirmat împrumutul fiului său la fosta finalistă UEFA Champions Leagu în Exclusivitate pentru PlaySport.ro, înainte ca Juventus să facă marele anunț. Printre altele, tatăl internaționalului român a subliniat și faptul că mutarea este una foarte bună, oferind încredere deciziei oficialilor de la Juventus.
Am văzut și eu în presă că Radu a fost împrumutat la Sampdoria. Dacă așa zice presa, înseamnă că așa este (râde). Da, eu zic că e un pas important pentru el. Oamenii de la Juventus au gândit bine această mutare. Sunt convins că la Sampdoria va avea șansa să evolueze mai mult ca până acum. Din punctul meu de vedere nici nu poate fi vorba despre un pas înapoi în cariera lui. Cred că este foarte bine că s-a întâmplat așa. Aici (n.r. la Sampdoria) are oportunitatea de a-și demonstra calitățile și sunt sigur că o va face”, ne-a declarat, în exclusivitate, Dan Drăgușin, tatăl fotbalistului.
Citește tot interviul oferit de Dan Drăgușin pentru playsport.ro AICI. Află care este visul lui Radu Drăgușin și care sunt șansele să revină la Juventus.