Prima reacție a lui Dănuț Lupu după ce a fost condamnat la închisoare
Dănuț Lupu (56 de ani), fostul fotbalist important al României, speră să scape cu bine din această cumpănă a vieții.
Lupu, care a spus recent că nu i-a plăcut băutura, fiind deranjat că multe lume îl cataloghează ca fiind ”un bețiv”, are probleme în prezent tocmai din cauza licorilor bahice.
Dănuț Lupu: ”Mă duceam la spital”
Recent, Tribunalul Cornetu l-a condamnat la șase luni de închisoare cu executare, pentru conducere fără permis. De altfel, se pare că fostul fotbalist nu ar mai avea permis de conducere din 2001!
”Nu știu, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit.
Pur și simplu mă duceam la spital.
Îmi era rău, și martorii au declarat același lucru. Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate…
Până la urma urmei e greșeala mea”, a spus Lupu, potrivit gândul.ro.
Lupu, care ar fi încercat, în toată această perioadă, să-și ia permisul înapoi, ar fi fost condamnat până la urmă după ce ar fi fost fost prins, în repetate rânduri, în timp ce conducea fără permis, susține gândul.ro.
Decizia nu este definitivă, iar avocații lui Lupu au depus deja recurs. Acesta va fi judecat pe data de 7 iunie.
Se pare că Lupu ar avea probleme cu legea încă din 2001, când a renunțat și la cariera profesionistă. În 2001, Lupu ar fi fost prins cu o alcoolemie mult peste medie, astfel că ar fi rămas și fără permis. De atunci, fostul fotbalist a tot încercat să rezolve probleme prin tot felul de procese.
Cum au motivat magistrații condamnarea lui Dănuț Lupu
Fostul fotbalist, acum membru în conducerea celor de la CS Dinamo, nu s-ar fi împăcat cu ideea că nu mai are permis și ar fi continuat să șofeze, astfel că a avut iar probleme cu legea. Lui Lupu i s-ar fi întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.
La 23 iulie 2020, Curtea de Apel Galați l-a condamnat la șase luni de închisoare, numai că magistrații de la Cornetu au venit cu o condamnare și mai dură.
”Inculpatul a fost condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, care, în cazul său, a fost tot de șase luni, la care s-a adăugat sporul de o treime, calculat la o lună și 10 zile, astfel astfel că, în final, Lupu are de stat în detenție 7 luni și 10 zile”, mai notează sursa mai sus citată.
Recursul se va judeca la Curtea de Apel București la data de 7 iunie 2023
”Astfel, din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante rezultă că, la data de 30.07.2020, în jurul orei 11:40, organele de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic autoturismul marca Volvo.
Cu această ocazie, organele de poliție au constatat că inculpatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, se arată în motivarea magistraților.
Instanța a arătat că, din documentele transmise de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Dănuț Lupu și-a obținut permisul de conducere la data de 11 decembrie 1989, iar documentul a fost anulat la 30 aprilie 2001, printr-o hotărâre judecătorească.
”Inculpatul a recunoscut acuzaţia penală astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei. Raportat la mijloacele de probă administrate în cauză și la poziția procesuală de recunoaștere adoptată de inculpat, instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţie de inculpat, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Fapta săvârşită de inculpat prezintă pericol social ridicat, în special prin prisma riscului pe care activitatea inculpatului o prezintă pentru siguranţa participanţilor la trafic.
Chiar şi în ipoteza contrară, eludarea dispoziţiilor legale, precum şi îndrăzneala de care a dat dovadă inculpatul, trebuie sancţionate, pentru a atinge atât rolul preventiv, cât şi pe cel educativ al pedepsei.
În concret, instanța reține că fapta a fost săvârşită la o oră la care traficul rutier este aglomerat, pe o arteră principală, iar inculpatul a fost depistat ca urmare a unui control de rutină”, se arată în motivare.