Previziunile lui Patrick Mouratoglou despre oamenii care ar putea triumfa la Roland Garros 2022

Gabriel-Alexandru Ioniță 16.05.2022, 19:11
Previziunile lui Patrick Mouratoglou despre oamenii care ar putea triumfa la Roland Garros 2022

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep a analizat lupta de la ediția din acest a turneului de la Roland Garros, tabloul masculin, și a numit principalii patru favoriți la câștigarea trofeului. În viziunea sa, aceștia ar fi, în această ordine, Carlos Alcaraz, Stefanos Tsitsipas, Novak Djokovic și Rafael Nadal.

Patrick Mouratoglou crede că Alcaraz are prima șansă la Roland Garros 2022

Bineînțeles, antrenorul francez de origine greacă și-a și argumentat pronosticurile și a făcut o analiză a tuturor celor patru și a atuurilor pe care le au în lupta pentru supremația de pe zgura pariziană. În ceea ce îl privește pe Alcaraz, Patrick Mouratoglou a spus că spaniolul este cel mai în formă jucător din circuit.

Iar faptele din ultima perioadă par să îi dea dreptate. Ibericul a câștigat în ultima lună atât la Barcelona, cât și la Madrid, ambele turnee desfășurate pe zgură. Mai mult, la Madrid a reușit să îi învingă pe rând pe Rafael Nadal și Novak Djokovic.

Stefanos Tsitsipas ar avea drept argumente faptul că anul trecut a ajuns până în finala turneului de la Roland Garros. Dar și că, asemenea lui Alcaraz, a făcut până în prezent un sezon foarte bun de zgură.

Novak Djokovic va fi mânat la Paris de dorința de a-l egala pe Nadal în topul turneelor de Grand Slam cucerite all-time. De asemenea, Patrick Mouratoglou crede că pentru sârb va conta foarte mult și îl va motiva suplimentar și faptul că pentru el va fi primul turneu major al sezonului. După ce nu a avut voie să concureze la Australian Open, din cauza acelor probleme legate de vaccinarea anti-Covid-19.

În ciuda problemelor medicale cu care se confruntă, Rafael Nadal rămâne în continuare un adversar de temut pe zgură

Nu în ultimul rând, Mouratoglou a subliniat că Rafael Nadal este în continuare „Regele zgurii” și acest aspect ar trebui să conteze destul de mult. De asemenea, spaniolul va dori foarte mult să pună două trofee de Grand Slam între el și rivalii Djokovic și Federer în clasamentul all-time la acest capitol.

Aceștia sunt cei 4 jucători pe care trebuie să-i urmărești anul acesta la Roland Garros. Carlitos este probabil cel mai solid tenismen al momentului. A câștigat Barcelona, a câștigat Madrid, a câștigat și Miami cu câteva săptămâni mai devreme. La Madrid a devenit primul jucător care i-a învins pe Nadal și Djokovic în același turneu desfășurat pe zgură.

Stefanos Tsitsipas este al doilea favorit. Finalist anul trecut la Roland Garros, Stefanos a avut parte de asemenea de o pregătire foarte bună pentru Paris. Și-a apărat titlul de la Monte Carlo și a obținut victorii importante în ultima lună.

Al treilea favorit este Novak Djokovic. Vor fi obiective mărețe la start pentru Novak. A dominat circuitul la turneele de Grand Slam de anul trecut. Iar acesta va fi primul turneu major pentru el în 2022. Dacă va câștiga îl va egala pe Nadal în cursa pentru a fi The GOAT și va fi într-o poziție foarte bună de a prelua conducerea.

Al patrulea favorit este desigur Rafael Nadal, care e cunoscut drept Regele Zgurii. Iar dacă va câștiga anul acesta la Roland Garros ar avea un avans de 2 titluri majore față de Federer și Djokovic. Dar Rafa nu a avut parte de o pregătire foarte bună pe zgură anul acesta și nu a arătat deloc bine cu Shapovalov la Roma”, a spus Patrick Mouratoglou pe pagina sa de Instagram.

FOTO. Cu ea se iubește pasional Patrick Mouratoglou, antrenorul româncei Simona Halep. Francezul este un adevărat Don Juan

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622