Previziunea lui Dumitru Dragomir: “El e antrenorul perfect pentru FCSB. Știe să împace lucrurile”
FCSB nu mai trebuie să caute antrenorul perfect, deoarece îl are chiar în propria curte și numele lui este Toni Petrea (47 de ani). Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a explicat care este marea calitate a tehnicianului de la FCSB.
Toni Petrea, antrenorul perfect pentru FCSB. Explicația lui Dumitru Dragomir: „Are una dintre cele mai mari calități ale omului”
Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF în intervalul 1996 – 2013, este convins că antrenorul perfect pentru FCSB este nimeni altul decât Toni Petrea, actualul tehnician al echipei.
În opinia lui Dumitru Dragomir, Petrea este recomandat de „cea mai mare calitate a omului”, respectiv adaptabilitatea. Dragomir spune că nu mulți antrenori sunt pregătiți să colaboreze cu persoane precum Gigi Becali și Mihai Stoica, însă Toni Petrea a demonstrat deja în cele două mandate pe care le-a avut la echipa roș-albastră că este capabil să facă asta.
Cel mai bun anterenor pentru Steaua (n.r. – FCSB)? . Cel mai bun antrenor pentru Steaua (n.r. – FCSB) este Tonui Petrea. (n.r. – De ce? Pentru că ascultă de Gigi?) Nu numai că ascultă de Gigi, dar ştie cum să împace lucrurile. Nu ştiu dacă ceilalţi pot să se adapteze stuilului lui Gigi Becali şi al lui MM Stoica.
Domnule, ca să fii antrenor la Gigi Becali îţi trebuie inteligentă, au avut-o puţini. Îţi trebuie inteligentă pentru că Gigi e imprevizibil. Păi ce, Edi Iordănescu n-a fost antrenor bun? Trăznet antrenor. L-a măcinat, l-a mâncat Gigi. N-a avut tăria adaptării.
Reţineţi, una dintre cele mai mari calităţi ale omului în decursul veacurilor a fost adaptarea. Te adaptezi la orice. La comunism, la capitalism , la forţă, la linişte, la orice”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Orange Sport.
Toni Petrea a pregătit-o prima oară pe FCSB în intervalul iulie 2020 – mai 2021. Însă, din cauza faptului că nu a luat titlul la finalul acelui sezon a ales să plece. El a revenit la FCSB în noiembrie 2021, după scurta aventură a lui Edi Iordănescu pe banca echipei.
Toni Petrea a recunoscut tot. Care e traseul discuțiilor cu Gigi Becali
Toni Petrea nu a mai suportat zvonurile care apar cu privire la implicarea lui Gigi Becali în alcătuirea echipei și, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o cu Gheorghe Mustață, lider de galerie la FCSB, a explicat tot.
M-a sunat MM Stoica și mi-a spus că Toni Petrea vrea să ne întâlnim. A fost o discuție pe care am avut-o numai eu cu domnul Petrea. Între patru ochi. I-am spus în față că suporterii nu au ceva cu omul Petrea, ci cu modul lui Gigi de a se băga la echipă și de a umili antrenorii.
Toni Petrea mi-a recunoscut că se consultă cu Gigi, că-i povestește tot ce se întâmplă la antrenamente. Dar că nu se întâmplă așa cum se exagerează sau cum chiar Gigi se laudă în presă. Petrea spune că nu îi este trimisă foaia cu echipa sau bilețele cu schimbări. La modul cum vorbea și cum mă privea în față îl cred.
A recunoscut că toți avem dreptate și că știe că așa se vede din exterior, dar a insistat să spună ca se exagerează și că regretă asta”, a declarat Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1.