S-a aflat care este prețul corect pentru Olimpiu Moruțan, de la FCSB. Impresarul jucătorului a făcut informația publică în direct, la tv. Câți bani valorează mijlocașul ofensiv de la FCSB?
Olimpiu Moruțan a fost desemnat cel mai bun pasator U23 din Europa în sezonul recent încheiat. Așa se explică faptul că jucătorul în vârstă de doar 22 de ani este cel mai curtat fotbalist al vicecampioanei. Florin Vulturar, agentul fotbalistului legitimat la echipa patronată de Gigi Becali, este de părere că viitoarea echipă a mijlocașului de la FCSB va fi, cel mai probabil, de pe ”Bătrânul continent”.
După ce a ratat transferul la Al Ain, impresarul lui Olimpiu Moruțan susține că nu vrea să mai audă de vreo ofertă din afara Europei pentru jucătorul formației roș-albastre. De-a lungul timpului s-a tot vorbit despre interesul celor de la Inter, Leverkusen sau Hoffenheim pentru mijlocașul de 22 de ani. În ciuda tuturor speculațiilor făcute de către apropiații fotbalistului, Florin Vulturar lansează o nouă ipoteză. Agentul de fotbal a dezvăluit că o grupare din Spania și-a manifestat interesul pentru perla lui Gigi Becali.
Olimpiu Moruțan ar putea ajunge într-un campionat de top, cel puțin așa arată ultimele informații furnizate publicității. Florin Vulturar a avertizat că a fost contactat de către un oficial al unui club din Spania. Subiectul discuției a fost nimeni altul decât fotbalistul legitimat la echipa finanțată de latifundiarul din Pipera.
Sunt discuții foarte multe, din toate zonele. Ofertă concretă nu avem pe masă, doar pe cea care a venit de la Al Ain. Sunt multe discuții cu echipe din Europa. Chiar ieri m-a sunat un director sportiv din Spania. Cu siguranță va pleca doar în Europa. Nu cred că se va mai deschide discuția pe zona arabă, decât dacă va exista o ofertă extraordinar de tentantă.”, a declarat Vulturar la emisiunea „Liga DigiSport”.
Impresarul mijlocașului român a transmis cât consideră că ar putea obține FCSB în schimbul lui Moruțan.
Părerea mea e că între 10 și 15 milioane (n.r.- prețul corect al lui Moruțan, în opinia agentului). De Dennis Man, toată lumea a zis că nu e posibil să plece un jucător din România pentru o sumă peste 10 milioane de euro. Am înțeles că există ofertă clară, 100%, pentru Popescu, de 13 milioane. Atunci, Olimpiu, care e cel mai bun pasator U23 din Europa, n-ar putea să plece pentru 13 milioane sau 15 milioane?”, a declarat Florin Vulturar, în cadrul emisiunii Liga DigiSport.