Prestație după care-ți vine să te lași de fotbal. Cea mai neagră seară pentru un jucător din Liga Campionilor

09 11. 2023, 09:18

După o astfel de prestație, mai că-ți vine să spui adio fotbalului. Jucătorul unei echipe uriașe s-a făcut de râs noaptea trecută, în Liga Campionilor.

Prestație de coșmar pentru un jucător din Liga Campionilor

Real Sociedad a învins-o pe Benfica în runda cu numărul patru a grupelor celei mai importante competiții europene intercluburi, scor 3-1, grație reușitelor semnate de Mikel Merino, Mikel Oyarzabal și Ander Barrenetxea. În ceea ce-i privește pe portughezi, Rafa Silva a înscris golul de onoare, dar remarcatul serii a fost un alt jucător. Nu în sens pozitiv, din păcate pentru el.

David Jurasek l-a înlocuit pe Florentino Luis în minutul 31 și a avut o seară pe care cu siguranță nu o va uita prea curând. Asta pentru că a „reușit” să piardă nu mai puțin de 28 de mingi în cele 62 de minute petrecute pe teren, aproape de două ori mai multe față de următorul clasat în acest top, Joao Neves.

Fundașul lateral ceh a fost transferat chiar în vara trecută, de la Slavia Praga, pentru o sumă deloc de neglijat, 14 milioane de euro. Site-urile de specialitate îl evaluează în momentul de față la 8 milioane de euro.

CV-ul său mai cuprinde formații precum Brno, Prostejov și Mlada Boleslav, dar și 5 selecții la echipa națională. Pentru lusitani – care au rămas codașii grupei după înfrângerea din „Țara Bascilor”, fără niciun punct –  a bifat 10 meciuri în actuala stagiune.

„Nu am fost pregătiți. Sunt foarte dezamăgit”

Imediat după fluierul final al meciului, Roger Schmidt a recunoscut superioritatea lui Real Sociedad și s-a arătat dezamăgit de prestația propriei echipe, care a spus adio actualei ediții a Ligii Campionilor.

„În primul rând, felicitări lui Real Sociedad pentru victorie și pentru calificarea în faza eliminatorie. O merită din plin. Am avut o primă repriză groaznică, primul gol a venit dintr-o pasă greșită. Am fost debusolați, adversarii au căpătat încredere, dar asta nu este o scuză. Meciul a arătat că există o mare diferență între noi și ei, în ceea ce privește intensitatea jocului, concentrarea și unitatea. Cred că au fost mai buni decât noi în toate aceste aspecte, motiv pentru care meciul a fost aproape decis încă de la pauză.

Explicația mea este că nu am fost pregătiți. Este responsabilitatea mea, pentru că trebuie să pregătesc jucătorii din punct de vedere tactic, în ceea ce privește planul de joc, motivația și toate celelalte. La cum am jucat astăzi, pot spune că nu am reușit. Sunt foarte dezamăgit în special de mine. Am făcut acea schimbare în prima repriză, Jurasek a intrat în locul lui Florentino, care avea deja un cartonaș galben. Dacă ne uităm la acest meci și la celelalte pe care le-am jucat, putem spune că nu am fost suficient de buni. Bineînțeles, am ieșit din Liga Campionilor”, a declarat tehnicianul Benficăi.